Preşedintele Iohannis – declarații de presă susținute în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea

Actualitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut marţi, 23 aprilie 2024, la Seoul, declaraţii de presă în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiilor de presă:

“Bună ziua!
Mă aflu în vizită oficială la Seoul, Republica Coreea fiind un partener strategic al României în regiunea Asia-Pacific încă din 2008, dar şi un prieten apropiat, cu care împărtăşim valori, principii şi abordări comune.
Am avut astăzi discuţii consistente cu Preşedintele Yoon Suk Yeol, căruia i-am mulţumit pentru invitaţia de a vizita Coreea de Sud, într-un moment important în plan global şi regional, dar şi bilateral.

Crizele actuale globale impun eforturi sporite de apărare a ordinii internaţionale bazate pe reguli din partea noastră, a tuturor celor care avem o viziune comună, indiferent de zona geografică în care ne aflăm.
Parteneriatul nostru strategic are rezultate concrete în numeroase domenii, de la cel economic la investiţii, infrastructură, apărare sau în domeniul energetic.

Având în vedere toate acestea, împreună cu Preşedintele coreean am adoptat astăzi „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România
– Republica Coreea”, care stabileşte direcţiile principale de cooperare pentru următorii 10 ani, în beneficiul ţărilor şi al cetăţenilor noştri.

Dialogul politic şi de securitate, cooperarea economică şi investiţiile, precum şi cooperarea în domeniul culturii, al educaţiei şi al contactelor umane reprezintă cei trei piloni esenţiali ai colaborării noastre viitoare.
Intenţionăm să avansăm cooperarea în domeniul apărării, inclusiv din perspectiva finalizării negocierilor Parteneriatului de securitate Uniunea Europeană – Republica Coreea.

Printr-o coordonare strânsă în plan bilateral, dar şi în cadrul cooperării dintre NATO şi partenerii din Indo-Pacific, susţinem eforturile de contracarare a multiplelor efecte negative ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ale cooperării dintre Rusia şi Coreea de Nord sau privind continuarea dezvoltării de către Coreea de Nord a armelor nucleare. În fond, ceea ce ne dorim este o lume mai sigură şi mai stabilă.

În discuţia foarte consistentă pe care am avut-o astăzi cu omologul meu, am încurajat creşterea substanţială a investiţiilor sud-coreene în România, cu precădere în domenii strategice precum infrastructura, energia şi apărarea. Avem în atenţie şi cooperarea în domeniul agriculturii, cu accent pe securitatea alimentară şi a apei sau consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul infrastructurii portuare – între porturile Constanţa şi Busan.

În mod prioritar, am susţinut cooperarea în domeniul energiei nucleare pentru a facilita tranziţia de la combustibilii fosili la surse de energie verde, pentru a combate schimbările climatice şi pentru a creşte securitatea noastră energetică.
În acest scop, am menţionat în discuţiile avute cu omologul meu deschiderea României faţă de iniţiativa sud-coreeană numită Carbon Free Energy, adică energie fără carbon.

Mă bucur să vă spun că în domeniul energiei nucleare cooperarea noastră s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai ales datorită implicării Republicii Coreea în proiectele nucleare din România, cum este instalaţia de eliminare a tritiului de la Cernavodă.
În egală măsură, suntem încântaţi să cooperăm cu partenerii noştri în dezvoltarea, fabricarea şi utilizarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, pentru a face paşi concreţi în îndeplinirea obiectivului României de a deveni un hub în domeniu.

Tocmai având acest interes, vă informez că mâine voi face o vizită la complexul de producţie al întreprinderii Doosan Enerbility, în Changwon, pentru a aprofunda aspectele privind oportunităţile din domeniul energiei verzi.
Tot astăzi au fost semnate la nivel ministerial o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniul culturii, al mass-media şi al tineretului şi sportului. De asemenea, a fost semnat şi un document de cooperare în domeniul investiţiilor şi pentru stimularea comerţului bilateral.

După această conferinţă de presă, imediat, voi avea o întâlnire cu Prim-ministrul Republicii Coreea.
Voi reitera, evident, avantajele şi punctele forte ale României, o economie competitivă şi dinamică la nivel european, cu multiple resurse şi posibilităţi foarte bune de investiţii.
Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative şi de impact pentru mediul de afaceri, dar şi pentru cetăţenii noştri.

Evident însă că viitorul Parteneriatului nostru se bazează şi pe liantul vibrant pe care legăturile interumane, schimburile culturale şi în domeniul educaţiei, ştiinţei şi tehnologiei îl oferă.
Voi continua vizita aici, la Seoul, cu o întâlnire pe care o aştept cu mult interes – cu reprezentanţii comunităţii româneşti de aici.”, a declarat Klaus Iohannis.
Departamentul Comunicare Publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *