Președintele Klaus Iohannis a avut ieri după-amiază consultări cu reprezentați ai magistraților, pe tema referendumului pentru justiţie. Tot ieri, şeful statului s-a întâlnit cu liderul PNL, Ludovic Orban. Aceeaşi temă de discuţii a fost abordată, marţi, de către şeful statului cu reprezentanţi ai societăţii civile.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, ai VeDem Just, Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie, Asociaţiei Procurorilor din România, Asociaţiei LiderJust, Asociaţiei Magistraţilor din România.
Înainte de începerea discuţiilor şefului statului a precizat :„O remarcă pentru publicul general şi, evident, pentru invitaţii mei: astăzi discutăm despre justiţie şi despre legile justiţiei, ca să nu apară impresii eronate”, a precizat președintele.
Judecătorul Dana Gârbovan a vorbit despre discuțiile purtate la Cotroceni:
”Discuțiile s-au focusat pe legile Justiției, cu o notă mai specifică pe secția de investigare a infraciunilor din Justiție. Nu a fost o temă propusă aceasta de către Președinte, ci din discuțiile purtate de magistrați. Au fost aduse păreri pro și contra cu privire la acest subiect.
Președintele a precizat că nu e vorba de Referendum. Din punctul nostru de vedere noi ne-am exprimat îngrijorările că acest Referendum ar putea afecta încrederea cetățenilor în Justiție, iar acest subiect ar putea fi politizat. Klaus Iohannis ne-a asigurat că nu va fi cazul.
Referendumul este o decizie care aparține Președintelui și este eminamente politică. El a zis că poartă rolul de mediator. Justiția ca atare nu poate fi temă de referendum. Prin referendum se cere părerea poporului cu privire la două răspunsuri care trebuie să fie deopotrivă valabile, ori în ceea ce privește Justiția nu există decât un răspuns valabil, adică o Justiție independentă, într-un stat care e democratic și care respectă statul de drept”, a declarat Dana Gârbovan.
Și judecătorul Cristi Dănileț a precizat că au fost consultări pe tema legilor justiției, nu pe tema referendumului pe care șeful statului spune că este hotărât să-l convoace pe 26 mai, în aceeași zi în care vor avea loc alegerile europarlamentare 2019.
„Președintele e îngrijorat că legile s-au modificat pentru a ușura situația juridică a unor personaje. I-am împărtășit opinia, arătând că asaltul asupra justiției a început în anul 2012 odată cu sancționarea fostului premier și a culminat cu anul 2017 prin OUG 13.
Am spus că e necesară prezența Președintelui României mai des la CSM, i-am sugerat sa conteste la Comisia de la Veneția legile ce contrazic standardele europene, să provoace CCR să soluționeze conflictele dintre autoritățile statului”, a scris Cristi Danileț pe Facebook.
„Am arătat că modificările succesive au vizat preluarea controlului asupra justiției penale, eliminarea instrumentelor cu care operează procurorii și judecătorii, că nimeni nu e interesat decât de domeniul penal, că poliția judiciară a devenit ineficientă, DNA e trecut pe linie moartă, SIIJ este pentru terorizat magistrații, domeniul justiției juvenile este ignorat complet. Am subliniat că de cinci săptămâni judecători și procurori sunt în protest, dar nimeni nu e interesat de acest lucru – doar Președintele ne-a invitat la Cotroceni și cateva zeci de magistrați se vor deplasa la Bruxelles săptămâna viitoare”, a continuat el.
„Din păcate, unii dintre participanții de azi, putini însă, au apreciat pozitiv modificările la legile justiției, inclusiv înființarea SIIJ (secția specială pentru investigarea magistraților, n.r.)”, a mai scris Danileț.