iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis – mesaj cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor

Social

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un miercuri, un mesaj cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor. Șeful statului precizează, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, că această zi evocă un pas istoric fundamental al României spre democrație și modernitate.

„Ziua Dezrobirii Romilor, marcată în fiecare an pe 20 februarie, evocă un moment de importanță deosebită pentru minoritatea romă din România, dar şi un pas istoric fundamental al țării noastre, spre democrație și modernitate.

Cei 163 de ani de libertate a romilor sunt tot atâția ani de libertate ai poporului român, în al cărui parcurs spre valorile europene dezrobirea romilor a constituit un reper major. În această zi, comemorăm cu toții suferințele îndurate de romi timp de secole. Salut, totodată, contribuția pe care cetățenii de etnie romă o au la dezvoltarea României, la emanciparea propriilor colectivități, la exprimarea bogăției diversității culturale a țării noastre.

Amintirea grea a secolelor de suferințe trebuie să ne unească în combaterea marginalizării, discriminării şi rasismului.

Ziua Dezrobirii Romilor este prilejul reconfirmării coeziunii în jurul valorilor comune, într-o societate în care libertatea ne dă energia necesară progresului și modernizării națiunii noastre”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *