Preşedintele Klaus Iohannis – vizita oficială în Republica Azerbaidjan

Actualitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la Baku, în perioada 2-3 februarie 2023, la invitaţia Preşedintelui Ilham Aliyev. În marja vizitei, Preşedintele României va deschide, alături de Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

„Vizita Preşedintelui Klaus Iohannis la Baku are loc în continuarea convorbirilor foarte bune avute cu Preşedintele Ilham Aliyev, la Bucureşti, în data de 17 decembrie 2022, cu ocazia participării celor doi şefi de stat la ceremonia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi.

Republica Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relaţiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea şi interesul pentru aprofundarea acestuia, precum şi pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional.
În cadrul consultărilor politice de la Baku, cei doi Preşedinţi vor discuta aprofundat despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, transporturi, comerţ, investiţii, digitalizare, agricultură, educaţie şi cultură.
În continuarea discuţiilor de la Bucureşti, din luna decembrie 2022, va fi evaluat stadiul implementării proiectelor de interconectare regională precum cablul submarin de transport pentru energie electrică şi va fi abordată iniţierea de proiecte similare în domeniul digital.

Un alt subiect de discuţii vizează extinderea cooperării privind iniţiativele strategice între Europa şi Asia Centrală, folosind rolul de punţi de legătură al României şi al Republicii Azerbaidjan.
Cu prilejul participării la deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, Preşedintele Klaus Iohannis va exprima solidaritatea şi angajamentul ţării noastre pentru asigurarea securităţii energetice europene prin extinderea cooperării cu partenerii din regiune şi diversificarea surselor şi rutelor de transport pentru resursele energetice.”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *