Primaria Capitalei investeste 4 milioane de euro in aparatura si echipamente de protectie pentru spitalele din București

Social

Primăria Capitalei investeşte 4 milioane de euro în aparatură şi echipamente de protecţie pentru spitalele din Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.

“Primarul General, Gabriela Firea, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii ASSMB precum şi cu directorul medical al Spitalului dr. Victor Babeş, pentru a discuta despre măsurile luate de Primăria Capitalei în această perioadă de criză sanitară.

Primarul General, Gabriela Firea: ‘Iată că în aceste zile atât de dificile avem şi vesti bune pentru bucureşteni şi nu numai! Începând de astăzi, viteza de testare a pacienţilor internaţi în spitalele Victor Babeş şi Matei Balş a crescut foarte mult pentru că, datorită proiectelor votate iîn cadrul CGMB, s-a reuşit achiziţionarea a 4 aparate medicale ultramoderne, pentru spitalul Victor Babeş: 2 aparate PCR de diagnosticare moleculară a infecţiei COVID 19; un aparat care permite o viteză mai mare de efectuare a analizelor de testare (un sistem de extracţie automată de acizi nucleici) şi un aparat de hemodiafiltrare care va fi utilizat în tratamentul pacienţilor bolnavi de COVID-19 care dezvoltă complicaţii renale, întrucât acesta suplineşte funcţia rinichilor. Totodată, am alocat fonduri pentru achiziţia altor două aparate PCR pentru institutul Matei Balş. Cu aceste aparate am putut creşte de 8 ori viteza de testare în municipiul Bucureşti: dacă până acum se puteau face 120 de teste pe zi, în acest moment, cu această aparatură de noua generaţie, se realizează chiar şi peste 900 de teste pe zi’.

Prezentă la întâlnire, dr. Simin Florescu, director medical la spitalul Victor Babeş a declarat: ‘Aparatele achiziţionate de Primăria Capitalei prin ASSMB reprezintă o investiţie medicală foarte importantă pentru noi în ceea ce priveşte diagnosticul cu noul coronavirus. Mă refer la capacitatea de testare în masă – fiind vorba despre un extractor automat care ne va creşte capacitatea şi viteza de testare a mai multor probe simultan pentru noul coronavirus – precum şi la capacitatea noastră de a diagnostica mai rapid, fiecare caz în parte, lucru care ne ajută extrem de mult în distribuirea pacienţilor în spital.

Aceste achiziţii ne ajută să separăm pacienţii confirmaţi de cei negativi şi putem face şi mult mai multe teste. Totodată, acest aparat multiplex ne ajuta să diferenţiem mai multe tipuri de germeni pentru fiecare pacient, printre care şi noul coronavirus.

Până în prezent ASSMB a achiziţionat echipamente şi dezinfectanţi în valoare de aproximativ 2,4 milioane euro.

La rândul sau, directorul General al ASSMB, Vasile Apostol, a explicat că Primăria Capitalei, prin ASSMB, a alocat pentru spitalele aflate în administrare, special pentru măsuri de combatere a coronavirusului, peste 4 milioane de euro (20 de milioane de lei). Din aceste sume au fost cumpărate aparatele pentru spitalul Victor Babeş, iar restul reprezintă bani pentru echipamente de protecţie (măşti, combinezoane etc.)

Până în prezent ASSMB a achiziţionat echipamente şi dezinfectanţi în valoare de aproximativ 2,4 milioane euro (12 milioane de lei), a fost lansată procedura de achiziţie de alte echipamente şi dezinfectanţi în valoare de alţi 3,5 milioane de lei iar în paralel, spitalele îşi fac propriile achiziţii.

Este important de subliniat că Primăria Capitalei, prin ASSMB, contribuie financiar atât pentru închirierea unui hotel unde să fie cazaţi medicii şi asistentele, cât şi pentru închirierea unor containere de triaj pentru unităţile medicale se arată în comunicat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *