Primăria Capitalei se deschide de Noaptea Muzeelor

Lifestyle

Pe 12 iunie, bucureștenii vor putea descoperi palatul care găzduiește Primăria. Este pentru prima dată când Primăria Municipiului București se deschide pentru publicul larg. Evenimentul care marchează deschiderea administrației locale spre cetățenii orașului este gândit în contextul Nopții Europene a Muzeelor.

Primăria Capitalei se deschide de Noaptea Muzeelor. Clădirea recent renovată va putea fi vizitată pe 12 iunie, între 18:00-00:00, anunță primăria într-un comunicat de presă.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Municipiului București, Zeppelin și ARCEN.

Din programul Nopții Europene a Muzeelor la Primăria Capitalei fac parte două expoziții legate de istoricul clădirii Primăriei și al Bucureștiului, dar și alte experiențe artistice. La parterul clădirii, bucureștenii vor putea vizita expoziția „URANUS ACUM” – o evocare și o încercare de recuperare a spiritului cartierul Uranus, demolat de regimul comunist.

La etajul 1, va fi amenajată o expoziție dedicată arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat clădirea care găzduieşte astăzi Primăria Capitalei, fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice, precum și alte clădiri simbol ale Capitalei (curator și fotograf: prof. arh.

Sorin Vasilescu). La etajul 2 vizitatorii vor putea urmări în format video proiectul de reconstrucție în realitate virtuală a Muzeului Simu, demolat în perioada comunistă – un demers de recuperare a memoriei colective legate de vechiul Bucureşti, realizat de Centrul Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul Timbrul Arhitecturii.

De asemenea, în perimetrul clădirii din Bulevardul Regina Elisabeta vor fi dispuse și o serie de panouri informative despre istoricul acestei zone, un proiect realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului București, iar în curtea interioară a Primăriei va avea loc un maraton de lecturi despre București, unde personalități artistice vor citi poezie și proză despre oraș.

Programul de vizitare este de la ora 18:00 și până la miezul nopții. Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate.

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (actuala Primărie) a fost construit între anii 1906-1910, în stil tradițional, neoromânesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Construit de Inginerul Elie Radu pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cișmigiului, numit „Maidanul lui Duca”, Palatul adăpostește, începând din anul 1948, sediul general al Primăriei Municipiului Bucureşti. Clădirea a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi renovare între anii 2011 și 2016, iar pe 12 iunie 2021, pentru prima dată în istoria oraşului, Palatul de pe Bulevardul Regina Elisabeta este deschis pentru vizitare.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și se află la cea de-a 17-a ediție. După ce ediția de anul trecut s-a desfășurat online, anul acesta muzeele din București propun din nou un program de expoziții și evenimente. Programul complet poate fi consultat online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *