Primul târg de Crăciun din București se deschide miercuri – 29 noiembrie, ora 19.00

Lifestyle

West Side Christmas îşi deschide porţile miercuri, 29 noiembrie, ora 19.00, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6. Timp de 28 de zile, până pe 27 decembrie, bucureştenii vor avea parte aici de un tărâm de poveste, cu luminiţe şi decoruri spectaculoase, roată panoramică, patinoar, carusel, căsuţa lui Moş Crăciun, atelierul spiriduşilor, concerte, bunătăţi culinare tradiţionale şi multe, multe surprize. West Side Chistmas Market este primul târg de Crăciun care se deschide în Capitală. Iată detalii şi programul din prima săptămână!

West Side Christmas Market readuce magia Crăciunului în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6. În 2022, a fost votat cel mai frumos târg de Crăciun din România şi a atras 1 milion de vizitatori. Anul acesta, la a treia ediţie, evenimentul organizat de UNTOLD UNIVERSE, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, se anunţă a fi la fel de spectaculos.
„Târgul de Crăciun din Sectorul 6 este cel mai frumos, cel mai dichisit şi cu cea mai frumoasă atmosferă de Crăciun. Şi se autofinanţează integral. La noi nu este vorba despre mărime, vedete scumpe şi decibeli cu scene mari. La noi este despre comunitate, spiritul Crăciunului, bun gust, calitatea vendorilor şi atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ne adresăm, în special, familiilor, celor mici şi comunităţii noastre”, a anunţat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Concert Fuego şi spectacol de artificii, în prima seară
Deschiderea oficială a West Side Christmas Market are loc miercuri, 29 noiembrie, la ora 19.00. Cel mai aşteptat moment va fi aprinderea luminilor de Crăciun, focul de artificii şi concertul Fuego.
Organizatorii au pregătit, însă, multe alte surprize atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Principalele atracţii de la WSCM:
– Un patinoar generos, mai mare decât cel de anul trecut, pentru iubitorii de distracţie pe gheaţă;
– Un carusel colorat şi un trenuleţ pentru copii;
– O roată panoramică, înaltă de 38 de metri, de unde vizitatorii se pot bucura de o privelişte asupra Bucureştiului;
– Peste 65 de căsuţe care ne vor încânta cu gustul autentic al mâncărurilor tradiţionale de sărbători, cu vin fiert, ciocolată caldă, dar şi cu decoraţiuni şi cadouri făcute cu dibăcie de artizani din toate colţurile ţării;
– Unul dintre elementele centrale ale West Side Christmas Market rămâne Căsuţa lui Moş Crăciun. Este locul fermecat, inspirat din poveştile pentru copii, unde cei mici îi scriu scrisori Moşului, se joacă, ascultă poveşti citite de spiriduşi şi primesc cadouri.

Căsuţa va fi deschisă în fiecare zi a târgului, de luni până vineri între orele 16.00 şi 21.00, iar în weekend de la 11.00 la 22.00. Pe 1 decembrie, Căsuţa lui Moş Crăciun se va deschide cu o oră mai devreme, adică la 15:00.
– La Atelierul Spiriduşilor, amplasat la intrarea în Parcul Drumul Taberei, toţi copiii pot participa la atelierele organizate de DGASPC Sector 6. Vorbim despre ateliere de scris felicitări pentru Moşul, de desen, de confecţionat globuri, ghirlande, decoraţiuni. Cei mici vor primi surprize dulci, iar părinţii şi bunicii pot alege podoabe realizate cu dibăcie de seniorii, copiii şi persoanele cu dizabilităţi aflate în centrele DGASPC Sector 6. Programul atelierelor este zilnic, între 11.00 – 14.30 şi 15.00 – 18.00. Miercuri, 29 noiembrie, va fi un atelier de scris felicitări pentru Moş Nicolae, între 19.00 şi 20.00.

Programul minivacanţei de Sf. Andrei şi 1 Decembrie
Scena amenajată la amfiteatrul din parc este polul distracţiei. De aici se întreţine atmosfera în cele 28 de zile de sărbătoare, de aici vor răsuna concerte, spectacole de colinde şi show-uri live de jazz. Dacă în prima seară cântă Fuego, minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie continuă cu muzică pentru toate gusturile.
– 30 noiembrie, ora 19.00: concert Bibi
– 1 decembrie, ora 19.00: cântă Irina Sârbu & Band
– 2 decembrie, ora 19.00: Holy Molly
– 3 decembrie, ora 18.00: Gaşca Zurli.

Revenim săptămânal cu programul de la scenă.
Programul târgului de Crăciun din Sectorul 6
West Side Christmas Market va rămâne deschis până la 27 decembrie şi va funcţiona după următorul program:
Luni – vineri: 12.30 – 22.30
Sâmbătă – duminică: 11.00 – 22.30

Aşadar, ne aşteaptă 28 de zile de basm, culoare, atmosferă de sărbătoare, emoţii şi momente unice petrecute alături de cei dragi.

Cum ajungi la West Side Christmas Market?
Pentru a evita aglomeraţia şi stresul căutării unui loc de parcare, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a ajunge târg. Astfel, vizitatorii au la dispoziţie metroul până la staţia Parc Drumul Taberei, tramvaiul 41, troleele 69, 93 şi autobuzele 105, 138, 168, 221, 222, 232, 368.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *