Prinţul Harry

Printul Harry va participa la exerciții militare de război

Externe

Mass-media britanică dezvăluie că prințul Harry, nepotul Reginei Elisabeta a II-a, a acceptat „în mod clandestin” să participe la cele mai mari exerciții  de război împotriva Rusiei.

        Prințul Harry va participa la unele dintre cele mai mari exerciții militare din Europa, din  ultimii 20 de ani, împotriva Rusiei, un „avertisment” față de președintele rus Vladimir Putin, pe care ei îl definesc posibila „agresiune rusească”, după cum informează presa locală.

        O mie dintre cei 8.000 de soldați americani și din țările europene, care vor merge în Norvegia,  aparțin Corpului Marinei Regale-  “Royal Marine Corps”a Regatului Unit, și se antrenează pentru a cunoaște modul de respingere a unui presupus atac al Rusiei împotriva acestei țări din Europa de Nord. Conform unui „acord secret”, prințul Harry, în vârstă de 34 de ani, va însoți armata și va avea un rol-cheie în exercițiile de război, a căror dată nu a fost dezvăluită.

         „Harry va fi total implicat în exercițiile militare, și i se vor aduce la cunoștință  planurile de război secrete”, a declarat o sursă militară, cu condiția anonimatului, vineri, în presa  locală, Mirror, care a vorbit  despre spectacolul puterii militare europene, care va dura 12 săptămâni.

         Potirivt imnformatorului: “Implicarea  printului Harry, este o veste bună și un mesaj pozitiv pentru armata britanică. Prezența sa printre trupe este importantă”, a adăugat el. Harry, Ducele de Sussex, va avea, de asemenea, acces la toate zonele în care se vor desfășura exerciții militare. Participarea prințului britanic nu va fi anunțată oficial, astfel că, cei de la  Mirror au promis că nu vor publica detalii ale rolului său, în cel mai mare exercițiu anti-rusesc.

        NATO, cu Statele Unite în prim plan, și-a sporit activitatea în apropierea Rusiei, în special în regiunea Baltică, ca răspuns la presupusa  implicare a Moscovei în conflictul din Ucraina, și pentru a revendica ceea ce  definește „amenințarea” țării eurasiatice.

       La rândul său, Moscova avertizează asupra prezenței militare în creștere a Alianței Atlantice, în apropierea granițelor sale, ca o măsură destabilizatoare, și afirmă că blocula militar  combate o amenințăre care practic „nu există”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *