constructii

Proiect de Lege în construcții

Social

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege în care este prevăzut ca folosirea unei construcții se va face doar după admiterea raportului de recepție.

Raportul se face la finalizarea lucrărilor, verificându-se dacă locuințele sunt echipate cu utilități în conformitate cu standardele de calitate a vieții. Recepția reprezintă, de fapt, o clarificare necesară pentru respectarea siguranței în construcții.

Proiectul are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii cu prevederi privind accesul la utilităţi, în condiţii de siguranţă.

Nerespectarea reglementărilor din proiect poate să conducă la amenzi de la 20.000 de lei la 40.000 de lei. Chiar dacă se vorbește, în principal, despre investiții noi, actul normativ reglementează inclusiv cazurile intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul lucrărilor de construcție.

Potrivit inițiatorilor proiectului pentru modificarea și completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, în ultimii ani au fost identificate zeci de situații în care au avut loc incendii sau explozii, care au provocat victime sau pagube financiare. Toate acestea au avut în comun instalații improvizate sau nepotrivite, utilizate în scopul de a păcăli potențialii cumpărători, dar și locatarii deja existenți, că blocul poate oferi condiții normale de siguranță.

„În ultima perioadă au avut loc mai multe incendii la imobile cu destinaţia de locuinţe care nu aveau semnate procesele verbale de recepţie la finalizarea lucrărilor de construcţie sau care nu aveau branşamentele autorizate, adecvate şi definitive, în acord cu destinaţia de locuire.

În fapt, în ultimii ani, au fost semnalate zeci de situaţii în care au avut loc incendii sau explozii soldate cu victime şi pagube materiale, având drept cauză instalaţiile improvizate sau neadecvate la care unii dezvoltatori imobiliari au recurs pentru a crea înşelător senzaţia că blocul dat în folosinţa locatarilor este branşat la utilităţi şi poate oferi condiţii normale şi sigure de folosinţă”, a motivat deputatul PNL Florin Roman, iniţiatorul proiectului, necesitatea adoptării acestor prevederi.

Proiectul modificarea şi completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii a fost adoptat, în Camera Deputaților, cu 249 de voturi „pentru” și o singură abținere. Camera deputaților este forul decizional. Proiectul urmează să fie trimis către președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *