senat

Propunerea privind desființarea Secției Speciale a fost respinsă

Politica

Comisia Juridică din Senat a respins, marți, propunerea legislativă a USR privind desființarea Secției Speciale (SS) de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și punerea în acord a legilor justiției cu recomandările Comisiei de la Veneția, a raportului GRECO și a recomandarilor din MCV.

Senatorii PNL si ALDE au lipsit de la lucrările Comisiei. Senatorii UDMR s-au abținut, iar cei de la PSD au votat împotrivă. Comisia este condusă de Șerban Nicolae. Dintre cei 11 membri ai Comisiei Juridice din Senat, 6 sunt membri PSD.

“Propunerea legislativă a trecut tacit de Camera Deputaților și a intrat în dezbatere la Senat. Secția specială a fost înființată la inițiativa lui Liviu Dragnea cu scopul de a intimida și elimina magistrații și procurorii incomozi și de a bloca dosare importante în care sunt cercetati actuali si fosti lideri PSD”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

În cadrul Comisiei Juridice, senatorul USR George Dircă a subliniat că desfiinţarea Secţiei Speciale este recomandată atât de către organizaţiile europene de specialitate cât şi de instanţele şi parchetele din ţară.

„Comisia de la Veneţia a confirmat ceea ce noi de la USR am propus printr-un proiect de lege şi anume desfiinţarea Secţiei Speciale pentru investigarea magistraţilor, care nu este decât un instrument politic folosit de către PSD în scopuri inadmisibile pentru un stat de drept.

Secţia a devenit, practic, un obstacol în lupta împotriva corupţiei întrucât nu există o jurisdicţie definită clar iar conducerea Secţiei nu este una independentă de zona politică devenind vulnerabilă în faţa şantajului şi a compromisului”, a afirmat Dircă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *