Poșta Română

Protest al poştaşilor în fața sediului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării

Social

Poștașii protestează de astăzi în fața sediului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Sindicaliştii afiliați BNS afirmă că poştaşii sunt „săracii României” şi reclamă „politica managerială dezastruoasă din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română”.

Aceștia sunt nemulțumiți de sistemul de salarizare de la Poșta Română, care ar fi adus 80% din angajați în situația de a fi plătiți doar cu salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilității sau experiență profesională, susține sindicatul lucrătorilor poștali.

Sindicaliștii atrag atenția că ar exista un risc uriaș ca Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați.

Poștașii au mai protestat și anul trecut, în octombrie, timp de aproape o săptămână, cu aceleași revendicări, dar nu au obținut nimic până acum.

Conducerea Poștei susține că sindicaliștii nu au dreptate și că în acest moment nu există în companie salariați care să încaseze venituri la nivelul salariului minim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *