radar

Radarele ascunse scoase în afara legii – iniţiativă legislativă

Social

Camera Deputatilor a adoptat decizional, marţi, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”.

Potrivit legii votate de Camera Deputaţilor, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman într-un comunicat.

„O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri.

Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, potrivit comunicatului emis de Florin Roman.

Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *