militari

Statele Unite – se pregătesc să trimita 120.000 de militari în Orientul Mijlociu

Externe

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat în cursul unei reuniuni desfăşurate la Casa Albă un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu, în cazul în care Iranul atacă armata americană sau îşi accelerează programul nuclear, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

Planul ar fi fost revizuit la cererea unor membri radicali ai Administrației Donald Trump, în principal la insistentele lui John Bolton, consilierul prezidential pentru Siguranța Națională, arată The New York Times.

Donald Trump a dezminţit marţi informaţia. ”Cred că este o ştie falsă, OK? Credeţi că aş face asta? Absolut. Dar nu am plănuit aşa ceva. Să sperăm că nu va trebui să facem planuri pentru aşa ceva. Iar dacă am face asta, ar trebui să trimitem cu mult mai multe trupe decât atâta”, le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.

Teheranul a anunţat miercuri că suspendă aplicarea unora dintre angajamentele sale incluse în acordul semnat în iulie 2015, la Viena, cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania, document denunţat de preşedintele american, Donald Trump, în urmă cu un an.

Iranul a făcut astfel cunoscut că a decis să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, revenind asupra restricţiilor asumate în acord. După retragerea SUA din acord, celelalte ţări au rămas părţi la acest pact.

Acordul i-a permis Teheranului să obţină ridicarea unora dintre sancţiunile internaţionale, dar reintroducerea sancţiunilor americane afectează grav economia iraniană şi relaţiile comerciale cu celelalte ţări semnatare.
Preşedintele american a avertizat Iranul încă o dată luni, afirmând că ar fi “o mare greşeală” dacă “se va întâmpla ceva”, în contextul în care Washingtonul acuză Teheranul că pregăteşte “atacuri” împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu.

“Dacă fac ceva, vor suferi enorm”, a declarat liderul administraţiei americane în cursul unei întâlniri cu premierul ungar Viktor Orban.
“Vom vedea ce se va petrece cu Iranul”, a continuat el, subliniind că va fi “o mare problemă” pentru Teheran dacă “se va întâmpla ceva”. “Nu vor fi mulţumiţi”, a insistat preşedintele SUA.

Administraţia Trump afirmă de peste o săptămână că autorităţile iraniene sau aliaţii lor din Orientul Mijlociu pregătesc “atacuri iminente” contra intereselor americane. Washingtonul a trimis la faţa locului un portavion, o navă de război, bombardiere B-52 şi o baterie de rachete Patriot.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a efectuat luni o vizită neaşteptată la Bruxelles pentru a împărtăşi informaţii confidenţiale pe această temă cu omologii săi europeni.

“Suntem de părere că Iranul trebuie să aleagă calea discuţiilor în loc de cea a ameninţărilor. Fac o alegere greşită dacă se concentrează asupra ameninţărilor”, a declarat emisarul american pentru Iran, Brian Hook.

Cu toate acestea, Donald Trump s-a declarat săptămâna trecută dispus să dialogheze cu liderii iranieni pentru a găsi un nou acord, după retragerea unilaterală a Statelor Unite din tratatul încheiat în 2015 privind programul nuclear al Teheranului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *