Regatul Unit – cele mai multe victime în Europa ale COVID-19

Externe

Regatul Unit continuă să înregistreze cel mai mare număr de decese din Europa, cauzate de COVID 19, depășind 32 de mii.

Potrivit Oficiului Național de Statistică, care înregistrează și cazuri suspecte, spre deosebire de alte țări, 29.648 de decese au fost înregistrate în Anglia și Țara Galilor până pe 2 mai, cu Covid-19 menționat în certificatul de deces.

Adăugând victimele Scoției și Irlandei de Nord, bilanțul Regatului Unit depășește 32 de mii, scrie presa britanică. Până în prezent, țara cu cel mai mare număr de decese a fost Italia (peste 29 de mii).

Noul număr de decese ar putea crește presiunea politică asupra premierului Boris Johnson, care a așteptat mai mult decât alți lideri europeni să instituie starea de urgență.

Joi expiră termenul limitărilor impuse de Guvern, dar este evident că acestea vor fi prelungite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *