FIFA

România a coborât la fotbal pe locul 54, în clasamentul FIFA

Sport

Naţionala României a coborât şase locuri faţă de luna martie şi se află pe poziţia a 54-a în clasamentul publicat joi de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA).
Regresul tricolorilor vine după rezultatele înregistrate în luna iunie, în Liga Naţiunilor, o victorie (1-0 cu Finlanda) şi trei eşecuri (0-2 şi 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia-Herţegovina).

Din 2012 (locul 57) nu a mai înregistrat naţionala României o clasare aşa de slabă în ierarhia mondială.
În ciuda celor şase locuri pierdute faţă de clasamentul din martie, România este în continuare cea mai bine clasată echipă din grupa de Liga Naţiunilor: Bosnia a urcat de pe 59 pe 57, Finlanda a coborât de pe 57 pe 59, iar Muntenegru a reuşit un salt de trei locuri, de pe 70 pe 67.

Brazilia se menţine în fruntea clasamentului, urmată de Belgia şi de Argentina, care a a făcut rocada cu Franţa, campioana mondială coborând pe locul al patrulea, după patru meciuri fără victorie în Liga Naţiunilor.
Următorul clasament va fi publicat pe 25 august.

Clasamentul FIFA pe luna iunie:
1. Brazilia 1.837,56 puncte
2. Belgia 1.821,92
3. Argentina 1.770,65
4. Franţa 1.764,85
5. Anglia 1.737,46
6. Spania 1.716,93
7. Italia 1.713,86
8. Olanda 1.679.41
9. Portugalia 1.678,65
10. Danemarca 1.665,47
11. Germania 1.658,96
12. Mexic 1.649,57
13. Uruguay 1.643,71
14. SUA 1.635,01
15. Croaţia 1.632,15
16. Elveţia 1.621,43
17. Columbia 1.604,07
18. Senegal 1.593,45
19. Ţara Galilor 1.582,13
20. Suedia 1.563,44
………………………….
54. România 1.427,84
57. Bosnia-Herţegovina 1.403,98
59. Finlanda 1.398,41
67. Muntenegru 1.354,59

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *