Ministerul Afacerilor Externe

România a depus Declaraţia de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina contra Federaţiei Ruse la CIJ

Politica

România a depus marți, 13 septembrie 2022, Declarația de Intervenție în procedurile inițiate de Ucraina contra Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), având ca obiect diferendul referitor la Acuzații de genocid în conexiune cu Convenția privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid, care se referă la aspecte privind interpretarea, aplicarea și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Convenția menționată, încheiată în 1948 sub egida ONU, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat.

Declarația de Intervenție a fost depusă în aplicarea articolului 63 din Statutul CIJ, acest act procedural fiind efectuat prin intermediul Ambasadei României la Haga.
“Declarația României este structurată astfel încât să fie respectate cerințele cuprinse în articolul 82, alineatul (2) din Regulile de Procedură ale CIJ, cu privire la conținutul intervenției. Astfel, Declarația cuprinde elemente precum temeiul potrivit căruia România este parte la Convenția privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid, identificarea prevederilor Convenției vizate de intervenția României, expunerea interpretării susținute de România în privința acestor prevederi, lista documentelor invocate în sprijinul poziției României.

În scopul reprezentării României în cadrul acestor proceduri, a fost desemnat, în calitate de Agent al României în fața CIJ, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, membru al Comisiei ONU de Drept Internațional, profesor de drept internațional la Facultatea de Drept a Universității din București și fost Agent al României în fața CIJ în cazul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat în 2009, iar în calitate de co-agenți, directorul general pentru afaceri juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos.

Decizia României de a interveni în aceste proceduri, inclusiv prin rolul de Agent asumat de șeful diplomației române, reflectă, o dată în plus, încrederea părții române în rolul fundamental pe care instrumentele dreptului internațional și cadrul instituțional specific al justiției internaționale, în care Curtea Internațională de Justiție, organul principal judiciar al ONU, ocupă un loc proeminent, îl au, în scopul menținerii și restabilirii păcii și securității internaționale.

În același timp, demersul consolidează profilul de actor responsabil și de participant activ al României la eforturile întreprinse în plan regional, european, euroatlantic și internațional, în contextul actualului război ilegal și nejustificat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”.

MAE menționează faptul că, în cadrul vizitei întreprinse de ministrul afacerilor externe al Ucrainei la București, la 22 aprilie 2022, acesta a adresat ministrului afacerilor externe al României Bogdan Aurescu rugămintea ca România să intervină în procedurile menționate, declanșate de Ucraina la CIJ împotriva Rusiei. Astfel, inclusiv cu ocazia conferinței comune de presă a celor doi miniștri, ministrul Kuleba a declarat: „România și Bogdan, personal, au o vastă experiență în soluționarea diferendelor în fața instanțelor internaționale (…), așadar am discutat cum putem utiliza CIJ – Curtea Internațională de Justiție (…) pentru a trage la răspundere Rusia pentru tot ce a comis și vom fi bucuroși să lucrăm împreună cu România la aceasta.” (a se vedea http://mae.gov.ro/node/58483)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *