România – dublu aur şi argint la Cupa Balcanică de Schi Alpin de la Borşa

Sport

Sportivele din România au obţinut rezultate remarcabile la Cupa Balcanică de Schi Alpin. Ioana Maria Constantin şi Jennifer Barbara Nagy Remetean au urcat pe primele locuri pe podium, obţinând aurul şi argintul la probele de slalom feminin, de marţi, respectiv miercuri.

Campionatele Naţionale de Schi Alpin pentru Seniori şi Cupa Balcanică de Schi Alpin au loc în perioada 11 – 15 martie pe pârtia olimpică omologată FIS de la Borşa, Maramureş.
La competiţie participă cei mai valoroşi sportivi din 23 de ţări: Albania, Argentina, Australia, Belgia, Bulgaria, Bosnia, Cehia, Mare Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Macedonia, Noua Zeelandă, Slovenia, Serbia, Slovacia, Suedia, Turcia, Ucraina, Statele Unite şi România. Sunt 41 de sportivi români, dintre care 24 de băieţi şi 17 fete.
Marţi, 12 martie, sportivii au concurat în primele probe de Slalom, la feminin şi masculin.

După prima zi de concurs, la masculin, sportivii de pe podium au fost Albin Henriksson (Suedia) – Locul 3, Kalin Zlatkov (Bulgaria) – Locul 2 şi Hugh McAdam (Australia) – Locul 1.
La feminin, podiumul a fost compus din sportivele Maria Ioana Constantin (România) – Locul 1, Jennifer Barbara Nagy Remetean (România) – Locul 2 şi Maria Belen Simari Birkner (Argentina) – Locul 3.

Cele două reprezentante ale României, Jennifer Barbara Nagy Remetean şi Maria Ioana Constantin, au ocupat primele locuri de pe podium şi în a doua zi de concurs, miercuri, 13 martie.
Din nou, după proba de Slalom feminin, Maria Ioana Constantin (România) ocupă locul 1 în clasament, Jennifer Barbara Nagy Remetean (România) locul 2, iar Maria Belen Simari Birkner (Argentina) locul 3.

Şi la masculin, podiumul a rămas neschimbat în a doua zi de competiţie. Hugh McAdam (Australia) s-a clasat pe locul 1, urmat de Kalin Zlatkov (Bulgaria) pe locul 2 şi Albin Henriksson (Suedia) pe locul 3.
„Nu poate decât să mă facă extrem de mândru faptul că România găzduieşte din ce în ce mai multe competiţii internaţionale de sporturi de iarnă. Dacă temperaturile anormal de ridicate care au topit zăpada ne-au forţat să luăm sezonul acesta decizia foarte grea de a anula etapa de Cupă Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râşnov, iată că avem acum, la Borşa, Campionatele Naţionale de Schi Alpin pentru Seniori şi Cupa Balcanică de Schi Alpin.

Pe pârtia olimpică de la Borşa concurează zilele acestea cei mai buni sportivi la schi alpin atât din ţara noastră, cât şi din alte ţări. Asistăm astfel la un spectacol sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Pentru organizarea competiţiilor se fac eforturi extraordinare, iar parteneriatul Federaţiei Române de Schi-Biatlon cu Primăria Oraşului Borşa îşi dovedeşte şi anul acesta eficienţa. Mulţumim Primăriei Borşa şi domnului primar Ioan Timiş pentru implicare şi organizarea impecabilă’, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federaţiei Române de Schi-Biatlon. Comunicat de presă – Federaţia Română de Schi-Biatlon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *