Consiliul Justiție si Afaceri Interne (JAI) a decis joi, la Bruxelles, ca România și Bulgaria să intre complet în spatiul Schengen de la 1 ianuarie 2025.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost printre primele persoane care au felicitat cele două ţări:
„S-a decis. E un merit. România si Bulgaria vor intra pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări oamenilor din ambele țări care au muncit din greu pentru asta. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură si mai unită”, a scris pe pagina sa de pe platforma de X, Roberta Metsola.
După decizia de la Bruxelles, privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025, președintele Klaus Iohannis, a transmis, joi într-o declarație de presă, la Palatul Cotrocni, că România este în Schengen cu drepturi depline!
“O veste bună pentru România – suntem în Schengen cu drepturi depline! Începând cu 1 ianuarie 2025, eliminarea controalelor la frontiere va însemna circulație mai rapidă și mai simplă, timp petrecut la granițe considerabil redus, costuri logistice mai scăzute pentru companii și creșterea competitivității. Apartenența la Schengen consolidează poziția strategică a României ca poartă între Estul și Vestul Europei. Deși țara noastră este de mult timp pregătită tehnic la nivelul exigențelor Schengen, ne-am confruntat cu o serie de obstacole pentru a căror înlăturare m-am implicat personal, astfel încât să obținem un rezultat pozitiv. Felicit toate instituțiile noastre parte din acest amplu efort și le mulțumesc, totodată, instituțiilor europene și tuturor statelor membre care ne-au susținut. România este și va rămâne o țară proeuropeană.
De câte ori ne gândim la o viață mai bună și la un trai mai prosper, ne gândim la cum arată viața într-o țară occidentală, de multe ori auzim sloganul „vrem o țară ca afară”. Ne dorim mai multe libertăți, mai multă Europă, nu mai puțină, iar cei care instigă la negarea beneficiilor și valorilor europene sunt adversari ai democrației și ai libertății și vor izolarea țării noastre. România este o țară stabilă, o țară solidă și sigură! Direcția europeană rămâne singura noastră cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs.”, a trasmis, președintele Klaus Iohannis.