România suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR

Social

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă că România suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR.

“Prin ordin al şefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie.

Măsura a fost luată având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătăţirii siguranţei aeronautice şi pentru prevenirea producerii evenimentelor şi accidentelor de aviaţie prin reducerea riscurilor asociate defecţiunilor tehnice.

În perioada suspendării activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă naţională, precum şi în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană şi Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).

În acelaşi timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziţionării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziţii a parcurs etapa de transparenţă legislativă şi se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.

Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forţele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani şi vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de generaţia a V-a”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *