România, țară sigură pentru turiști

Travel

Cu toții ne facem planuri referitoare la ţările pe care ne-a dori să le vizităm anul acesta, așa că este că este important de văzut care sunt cele mai sigure ţări din lume, în ceea ce priveşte turismul, dar şi pe ce loc se află România în acest top.

2007 este anul în care România a devenit stat membru al Uniunii Europene, moment care a deschis noi orizonturi pentru țara noastră. Din acel moment ne-a fost tot mai uşor să plecăm în vacanţă în străinătate, către diferite destinaţii turistice. Pe de altă parte, a fost şi momentul din care România şi-a deschis tot mai mult porţile pentru turiştii străini.

În acest cadru, România a început să puncteze tot mai serios la capitolul turism, creându-se condiţiile necesare pentru ca ţara noastră să obţină cât mai multe beneficii de pe urma turismului.

Cele mai sigure ţări din lume pentru turişti

Conform celor de la World Data, Germania, Elveţia şi Austria sunt cele mai sigure ţări din lume pentru turişti, în 2024. Pentru stabilirea clasamentului final au fost luate în calcul 48 de criterii diferite, iar ţările amintite au obţinut cele mai bune punctaje.
Germania a obţinut 97 de puncte, Elveţia a obţinut 96,4 puncte, iar Austria a obţinut 96,2 puncte. TOP 10 este completat de ţări precum Belgia, 95,2 puncte, Olanda, 94 de puncte, Islanda, 93,8 puncte, Irlanda, 93,5 puncte, Norvegia, 92,6 puncte, Danemarca, 92,5 puncte, şi Australia, prima ţară din afara Europei, 92 de puncte.
Criteriile privind siguranţa pentru turişti

Vorbim despre 48 de criterii luate în calcul pentru stabilirea clasamentului final al celor mai sigure ţări din lume pentru turişti. Sunt criterii dintre cele mai diferite, dintr-un număr mare de domenii.
S-au luat în calcul posibilitatea izbucnirii unor incidente violente, pericolul ca turiştii să devină victimele unor acte de violenţă sau să aibă de suferit din cauza traficului, calitatea aerului pe care aceştia îl respiră în ţara în care merg, condiţiile existente în spitale, riscul apariţiei unor fenomene meteo extreme, respectarea drepturilor omului şi aşa mai departe.

România, ţară sigură pentru turişti
România se află în topul celor mai sigure 40 de ţări din lume pentru turişti. Ţara noastră ocupă locul 38, după ce a acumulat un total de 80,4 puncte. Ne situăm astfel sub Grecia, Ungaria, Bulgaria, Mauritius sau Emiratele Arabe Unite, dar peste Turcia, Mexic sau Statele Unite ale Americii, ţări care suferă mult din cauza numărului mare de infracţiuni care se comit.

România stă bine în ceea ce priveşte stabilitatea şi respectarea drepturilor omului, dar suferă din cauza eficienţei, turiştii fiind obligaţi să petreacă mult timp în trafic, pe drumul dintre două obiective turistice, sau având mult de furcă în cazul în care se lovesc de birocraţia stufoasă din ţara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *