Paris

România va participa la Festival du Livre de Paris

Lifestyle

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere. Prezența României cu stand propriu (B30) și un program la care participă numeroși invitați este organizată de Institutul Cultural Român (ICR) prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) și ICR Paris, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova la Paris. La ediția din 2024, România va fi prezentă şi în cadrul standului Parlamentului European şi al clusterului EUNIC Paris (B20).

„Motto-ul prezenței noastre la Festival du Livre de Paris reprezintă invitația pe care o adresăm tuturor să descopere opere scrise în limba română și să îi întâlnească pe autorii și traducătorii acestora, dar și pe alții, de origine franceză, care scriu despre România: Osez, explorez, imaginez. Voyage dans la littérature roumaine / Îndrăzniți, explorați, imaginați-vă! Călătorie în literatura română. Este remarcabilă această primăvară culturală pentru România și ICR în Franța, în care simultan cu prezența noastră însemnată în festivalul literar se desfășoară retrospectiva Brâncuși la Centre Pompidou și se lansează colecția de CD-uri cu înregistrarea Simfoniilor nr. 1-3 și Rapsodiilor române nr. 1 și 2 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Naționale a Franței conduse de Cristian Măcelaru.”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

La standul României (B30) vor fi disponibile pentru vânzare, grație parteneriatului cu Paris Livres Événement, cele mai recente ediții în franceză ale unor opere de ficțiune și de nonficțiune, volume de poezie şi cărţi de bandă desenată, unele dintre ele publicate cu sprijinul oferit de ICR prin programele de finanțare „Translation and Publication Support Programme (TPS)” și „Publishing Romania”. În cele trei zile de festival sunt programate sesiuni de autografe susținute de scriitorii Sylvain Audet-Găinar, Linda Maria Baros, Lorina Bălteanu, Marc Crépon, Golo (Guy Nadaud), Cristian Fulaș, Radu Paraschivescu, Mara Magda Maftei, Mircea Matescot, Andreea Răsuceanu, Traian Sandu, Aude Terray și Adrian Voicu. Vizitatorii vor putea achiziționa și volume de Raluca Antonescu, Radu Bata, Magda Cârneci, Clara Cernat, Emil Cioran, Rebecca Romeo, Iulian Ciocan, Daniel Corbu, Lélia Dimitriu, Catherine Durandin, Bluma Finkelstein, Benjamin Fondane, Dana Grigorcea, Christel Houée, Doina Ioanid, Jan Mysjkin, Ștefan Lemny, Adrian Lesenciuc, Stejărel Olaru, Dora Pavel, Mihail Sebastian, Simona Sora, Ion Vianu, Matei Vișniec și Béatrice Picon-Vallin.

Seria de manifestări va debuta în avanpremiera festivalului literar, pe 11 aprilie, la ora 19.00, la Librăria LʼEcume des pages, cu dezbaterea Le roman roumain au féminin/Romanul românesc la feminin, moderată de Aurélie Julia, directoarea publicației La Revue des Deux Mondes, în cadrul căreia vor fi prezentate edițiile în limba franceză ale romanelor O formă de viață necunoscută / Une forme de vie inconnue (Nouvel Attila, 2023) de Andreea Răsuceanu şi Complezență/Complaisance (Non Lieu, 2023) de Simona Sora. La eveniment va fi prezentă scriitoarea Andreea Răsuceanu.

Vineri, 12 aprilie, de la ora 19.00, Librăria Champs Magnétiques va găzdui o întâlnire cu prozatorii Radu Paraschivescu și Cristian Fulaș, ale căror volume Fluturele negru / Le papillon noir, lʼombre du Caravage (La Trace, 2024) și Ioșca / Iochka (10/18, 2024) au apărut recent în Franța. Alături de autori, vor fi prezenți traducătorii Florica și Jean-Louis Courriol, precum și editorul francez Julien Delorme. Evenimentul, intitulat sugestiv Personnages forts, auteurs roumains / Personaje puternice, autori români, va fi moderat de jurnalista literară Cristina Hermeziu.

Ziua de sâmbătă, 13 aprilie, va începe sub semnul rememorării. La ora 10.00, pe marea scenă Suffren de la Grand Palais Éphémère va avea loc dezbaterea Panaït Istrati, vagabond cosmopolite / Panait Istrati, vagabond cosmopolit, organizată împreună cu Centrul Cultural Elen și moderată de jurnalistul și criticul literar Ulysse Baratin. Vor participa la acest eveniment, organizat în anul în care se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui scriitor român, Christian Delrue, președintele Asociației Prietenii lui Panait Istrati, alături de eseistul Michalis Patsis și de Golo, autorul seriei de romane grafice Istrati!, care se bucură de mare succes în Franța.

Tot sâmbătă, 13 aprilie, la ora 18.30, la sediul Ambasadei Republicii Moldova de la Paris este programată întâlnirea cu scriitoarea Lorina Bălteanu, intitulată Un voyage poétique au coeur de lʼenfance/ O călătorie poetică în inima copilăriei. La evenimentul prilejuit de recenta apariție în Franța a volumului scriitoarei, intitulat Legată cu funia de pământ / Cette corde qui mʼattache à la terre (Editions des Syrtes, 2024) va participa criticul literar Dan Burcea. Moderatoarea evenimentului este jurnalista Kerenn Elkhaïm.

Organizatorii Festival du Livre de Paris anunță că această ediție, al cărei invitat de onoare este Québecul, privilegiază „abordările încrucișate și inedite, schimburile între genuri și orizonturi literare”. În cele trei zile de festival, în jur de 300 de edituri vor fi prezente în spațiul special ales în centrul Orașului Luminilor, unde se va contura, își propun inițiatorii, „cea mai frumoasă panoramă asupra creației editoriale contemporane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *