Rusia respinge acuzaţiile potrivit cărora Coreea de Nord îi furnizează arme

Externe

Acuzaţiile ţărilor occidentale potrivit cărora Coreea de Nord a furnizat arme Rusiei nu se bazează pe dovezi, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, pentru agenţia de presă TASS, preluată de Reuters.

Casa Albă a dezvăluit vineri că Phenianul a livrat recent echipamente militare şi muniţii Rusiei, calificând acest lucru drept „o evoluţie îngrijorătoare”, care stârneşte preocupare cu privire la relaţia militară extinsă între cele două ţări.

Casa Albă a prezentat o serie de imagini din satelit care, potrivit administrației Biden, indică faptul că o cantitate de muniţii dintr-un depozit din Coreea de Nord a fost încărcată pe o navă sub pavilion rusesc, iar apoi transportată pe calea ferată la un depozit din apropierea graniţei de sud-vest a Rusiei.

Livrarea a avut loc între 7 septembrie şi 1 octombrie, precizează SUA.
„Ei raportează despre asta tot timpul – nu oferă nicio dovadă”, a declarat Peskov, citat de TASS.

Oficialul rus a afirmat că Moscova va continua să-şi intensifice relaţiile cu Coreea de Nord.
„Acesta este dreptul nostru suveran şi nu credem că cineva are dreptul să se amestece în asta”, a mai spus Peskov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *