Salonul Auto București

Salonul Auto București & Accesorii 2019

Lifestyle

În perioada 10 – 20 octombrie se desfășoară Salonul Auto București & Accesorii, la Romexpo. Evenimentul SAB 2019 împlinește anul acesta 26 de ani și prezintă ultimele tehnologii și cea mai diversificată ofertă din domeniul auto. Deschiderea oficială a expoziției are loc joi, 10 Octombrie, la ora 10:00.

Prezența automobilelor hibride și electrice este mai numeroasă ca niciodată, fiind vorba de zeci de modele. Evenimentul are loc în pavilionul B2 al Romexpo, precum și în zona exterioară adiacentă, pe o suprafață totală de 25.000 metri pătrați.

La SAB & Accesorii 2019 veți descoperi cele mai recente modele de: motociclete, scutere, biciclete și accesorii, vehicule hibride și electrice, autoturisme de oraș și de teren, autovehicule utilitare ușoare și grele, autoturisme clasice, componente și accesorii auto, sisteme audio și navigație, echipamente și utilaje pentru service-uri, vopsitorii și spălătorii auto, mijloace de semnalizare rutieră, echipamente de dirijare, etc. Vor fi prezente de asemenea, Societăți de asigurare, Societăți de leasing, Servicii adiacente.

Mărcile participante la ediția din 2019 a SAB & A sunt Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroën, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Jaguar, Jeep, KIA, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes, MINI, Mitsubishi, Opel, Piaggio, RAM 1500, SEAT, Shelby, Skoda, smart, SsangYong, Suzuki, Tesla, Toyota, Volvo.

Programul de vizitare Salonul Auto București 2019: Joi, 10 octombrie 2019 – de la 12:00 – până la 20:00; Vineri, 11 octombrie – sâmbătă, 19 octombrie – de la 10:00 – până la 20:00; Duminică, 20 octombrie – de la 10:00 – până la 18:00.

Prețul unui bilet de acces este de 40 de lei de persoană. Copiii cu vârsta până în 7 ani, dar și persoanele cu dizabilități (în baza certificatului valabil) beneficiază de acces gratuit. Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete situate la intrarea în eveniment. Mai multe detalii găsiți pe sab.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *