Transfăgărașan

Se deschide circulația pe Transfăgărășan

Lifestyle Travel

Șoferii pot circula din nou, începând cu dimineața zilei de vineri, 7 iunie, pe Transfăgărășan, între lacul Bâlea (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), însă doar pe timpul zilei, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

„De mâine (7 iunie), începând cu ora 07.00, se deschide circulația pe Transfăgărășan, inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) și Piscul Negru (AG). Precizăm că circulația va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07.00 – 21.00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță”, se arată într-o notă informativă a DRDP Brașov.
Potrivit sursei citate, cei care circulă pe Transfăgărășan trebuie să fie atenți la urși, pentru că aceștia apar tot mai des pe șosea.

„De asemenea, vă recomandăm să circulați cu atenție, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urșilor care se deplasează și chiar staționează pe partea carosabilă”, a mai precizat DRDP Brașov.

Transfăgărășanul este închis circulației rutiere în sezonul rece, din cauza pericolului de avalanșe, dar și a stratului foarte mare de zăpadă de pe șosea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *