pista de biciclete

Sectorul 3 va avea poliţişti pe biciclete

Lifestyle

Primăria Sectorului 3 anunţă faptul că Poliţia Locală va avea începând din această lună, în timpul sezonului cald, echipaje pe teren ce vor supraveghea domeniul public de pe bicicletă, potrivit unui comunicat de presă.

“Astfel, poliţiştii pe două roţi vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea contravenţiilor şi vor avea următoarele obiective:

– verificarea zonelor (terenuri de sport/miniparcuri/locuri de joacă pentru copii) în care se săvârşesc asemenea fapte şi aplicarea măsurilor legale acolo unde se constată încălcări ale normelor;
– identificarea şi sancţionarea posesorilor de animale de companie care folosesc miniparcurile şi locurile de joacă pentru plimbarea câinilor şi satisfacerea necesităţilor fiziologice;

– verificarea respectării prevederilor legale de către posesorii de câini în ceea ce priveşte plimbarea acestora pe domeniul public (lesă, botniţă dacă este cazul, materiale pentru evacuarea excrementelor, etc.);
– identificarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică pe fondul consumului de băuturi alcoolice în aceste zone;

– identificarea persoanelor care fumează în locurile de joacă pentru copii;
– informarea persoanelor care practică activităţi sportive pe terenurile de sport cu privire la păstrarea ordinii şi liniştii publice, menţinerea stării de curăţenie şi prevenirea oricăror acte sau fapte de violenţă asupa mobilierului urban şi a echipamentelor sportive din aceste zone;

– verificarea sesizărilor înregistrate în cadrul Serviciului Zona 1 şi Serviciului Zona 2 cu privire la aceste aspecte;
– constatarea oricăror fapte de natură contravenţională şi dispunerea măsurilor legale;
– informarea persoanelor prezente în miniparcuri şi locuri de joacă despre respectarea prevederilor legale şi consecinţele care decurg ca urmare a încălcării actelor normative în vigoare;

– sesizările primite prin dispecerat, pe zona în care se află echipajele de patrulare pe biciclete şi care fac obiectul prezentului plan de măsuri, vor fi transmise poliţiştilor locali din dispozitiv, după ce în prealabil se va verifica GPS -ul staţiei de emisie recepţie, în vederea stabilirii oportunităţii intervenţiei din punct de vedere al distanţei şi al timpului de reacţie.

Echipajele vor acţiona în baza unui plan de măsuri, iar gradul de mobilitate în zonele greu accesibile cu maşina va creşte, la fel şi eficienţa în a observa şi sancţiona contravenienţii”, se arată în comunicatul Primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *