Simona Halep

Simona Halep a vorbit despre retragerea din tenis

Sport

Jucătoarea română de tenis (fost lider mondial), Simona Halep (870 WTA) şi beneficiara unui wild card, a fost eliminată, în primul tur la Transylvania Open, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Brozetti ( 72 WTA), scor 1-6, 1-6, într-un meci care a durat 59 de minute.

Imediat după meci Simona Help a vorbit despre retragerea din tenis și a anunțat că nu mai poate fi competitivă la cel mai înalt nivel ca în trecut, din cauza problemelor fizice cu care se confruntă , lăsând să se înțeleagă că nu va mai reveni pe teren la nivel profesionist – „Ca să fiu competitivă necesită mult mai mult şi în momentul ăsta nu se mai poate”, a declarat Simona Halep.

„E un pic greu să vorbesc. Vreau să vă mulţumesc, acest teren e casa mea. În România mă simt cel mai bine aici, vă mulţumesc. Au fost meciuri pe care le-am câştigat, dar şi meciuri pierdute, iar energia voastră mi-a umplut mereu sufletul. Aici m-am simţit cel mai bine, e o emoţie aparte, vă mulţumesc. Am parte de mulţi prieteni care au venit să mă vadă astăzi, echipa, din punct de vedere sportiv sunt o persoană împlinită, ce am realizat în tenis, nici nu am visat, dar am muncit pentru asta. Tata, mama, fratele au fost mereu alături de mine, fără ei nu puteam realiza nimic.

Vreau să le spun că îi iubesc şi le mulţumesc. A fost ultimul meu meci la Cluj. Cine ştie dacă mă voi mai întoarce, nu vreau să plâng. Sper să ne revedem de câte ori este posibil. Ca să fiu competitivă necesită mult mai mult şi în momentul ăsta nu se mai poate. Le doresc copiilor multă ambiţie, să ajung în vîrf, este obositor, epuizant, dar este frumos. Copilaşi aveţi încredere în voi, luptaţi, munciţi, pentru că merită”, a declarat Halep pe teren, după meciul cu Lucia Bronzetti.

Turneul de tenis la Transylvania Open (WTA 250), are loc în BTarena din Cluj-Napoca, indoor – pe hard și este dotat cu premii în valoare de 275.094 de dolari.

Pentru prezenţa în primul tur, Halep va primi 2.975 de dolari şi un punct WTA.
Simona Halep este cea mai bună jucătoare din istoria tenisului românesc. A fost pentru 64 de săptămâni pe prima poziție a clasamentului mondial și a câștigat două turnee de Mare Șlem – Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
De asemenea, Simona Halep a fost campioană și la junioare, în anul 2008 – la Roland Garros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *