Simona Halep și Sorana Cîrstea pe tabloul principal la „Mutua Madrid Open“

Sport

Jucătoarele române de tenis, Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) și Sorana Cîrstea (32 de ani, 27 WTA) se află pe tabloul principal la turneul de tenis „Mutua Madrid Open“.

După tragerea la sorți de marți, ele vor avea următoarele adversare :
În primul tur, Halep va juca împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (China, 40 WTA), dar în turul al doilea ar putea să o întâlnească pe iberica Paula Badosa (2 WTA), care se confruntă cu rusoaica Veronika Kudermetova (25 WTA), în primul tur.

La rândul ei, Sorana Cîrstea o va înfrunta în primul tur pe spaniola Nuria Parrizas-Diaz ( 52 WTA), iar în turul doi ar putra juca împotriva letonei Jelena Ostapenko (12 WTA) sau a unei jucătoare venite din calificări.
Irina Begu s-ar putea alătura pe tabloul principal, dacă va trece de faza calificărilor.
Turneul „Mutua Madrid Open“ se va desfășura în perioada 26 aprilie – 8 mai 2022, pe zgura din cadrul complexului „Caja Magica” și este dotat cu premii în valoare totală de 6.575.560 de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *