Simulările pentru clasa a VII-a și a XI-a vor fi organizate la nivel județean, cu subiect unic, a anunțat, miercuri, Ministreul Educației și Cercetării, într-un comunicat de presă.
“Astăzi, 15 ianuarie, în cadrul Comisiei de Dialog Social (CDS) din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, printre altele, s-au pus în discuție următoarele:
Proiectul de ordin al ministrului Educației și Cercetării privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de național de Bacalaureat în anul școlar 2019 – 2020 și pentru aprobarea calendarului acestora
Proiect de ordin privind structura anului şcolar 2020-2021.
Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:
Ca element de noutate, simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai și va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen și noi modele de subiecte, având în vedere că acești elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a. Aceasta a fost propunerea susținută în unanimitate de către toți membrii Comisiei de Dialog Social.
Cel de-al doilea element de noutate este acela că în luna mai, fiecare inspectorat școlar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel județean. Tot atunci, în conformitate cu art. 7, alin. (1) și alin. (2) din proiectul de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019-2020 și pentru aprobarea calendarului acestora, poate fi organizată și simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a.
Extras din propunerea de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019 – 2020 și pentru aprobarea calendarului acestora:
Art. 7. – (1) Fiecare inspectorat școlar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităților de învățământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul județului/municipiului București, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susținerii Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului de bacalaureat național.
(2) Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și pentru elevii claselor a XI-a.”
De asemenea, facem precizarea că structura anului școlar 2020-2021 se află, în continuare, în dezbatere publică. Ministerul Educației și Cercetării așteaptă propuneri pe acest subiect până în data de 17 ianuarie 2020, inclusive”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.