Sorrento – tărâmul culorilor

Lifestyle Travel

Situat într-o poziție pitorească, în Peninsula Sorrentină cu vedere la Golful Napoli din Italia, Sorrento este cunoscut ca o stațiune de vacanță din cele mai vechi timpuri. Orașul este un tărâm al culorilor ce fascinează turiștii cu peisaje uluitoare, grădini și plantații de citrice, porturi de agrement și un centru istoric evocator cu o arhitectură foarte interesantă. Acest oraș milenar este o bucată de istorie influențată de-a lungul secolelor de: greci, romani, normanzi, aragonezi care au trecut pe aici, lăsând propria amprentă.

Sorrento a fost locul de naștere al poetului italian, Torquato Tasso și a fost întotdeauna o destinație pentru turismul intelectual. Începând din secolul al XIX-lea, a devenit o destinație preferată pentru nord-europenii care călătoreau pentru a cunoaște și alte culturi.

Vizitarea aleilor din Sorrento vă permite să trăiți o experiență unică și de neuitat, printre temple antice, mănăstiri sugestive, vile din secolul al XIX-lea, magazine de artizanat locale și restaurante tipice.

Există, de asemenea, cluburi și cafenele unde puteți petrece timpul liber, magazine pe strada principală unde puteți face cumpărături, de asemenea, puteți participa la festivaluri și evenimente culturale pentru a însufleți serile și, bineînțeles, vă puteți bucura de stabilimente balneare, dotate unde vă puteți relaxa la soare într-o plăcută adiere de briză marină.

Sorrento este o destinație foarte populară pe tot parcursul anului, dar mai ales în lunile de vară când este vizitat în cea mai mare parte de turiști internaționali care sunt fermecați de frumusețea plajelor și de farmecul stâncilor de-a lungul coastei.

Printre cele mai interesante atracții se numără:
Piazza Tasso – piața principală din Sorrento. În centrul pieței se află statuia lui Sant’Antonino, protectorul orașului, în timp ce în partea stângă a pieței o veți găsi pe cea a lui Torquato Tasso, poetul care s-a născut aici. Piazza Tasso este locul potrivit pentru a vă opri pentru o cafea bună, un aperitiv sau un limoncello;
Corso Italia – este situată lângă Piazza Torquato Tasso și este strada principală din Sorrento. Aici sunt deschise buticuri, magazine ale celor mai prestigioase branduri, baruri, gelaterii unde, cu siguranță o plimbare este obligatorie;

Villa Comunale – Vila Municipală care oferă o priveliște spectaculoasă asupra mării. Este o vila frumoasă, iar în interior există si o gelaterie unde puteți să serviți ceva bucurându-vă de priveliștea superbă. Din terasa cu vedere la mare puteți admira Golful Napoli cu Vezuviul. Construită între 1877 și 1879, vila se află pe grădinile călugărilor franciscani. Plimbându-vă printre grădinile îngrijite și măslini vechi de secole, puteți găsi un adăpost răcoros la umbră, mai ales în zilele toride de vară. Cu liftul puteți accesa portul turistic Marina Piccola;

Mănăstirea San Francesco (atașată de Villa Comunale ) care păstrează mai multe urme ale arhitecturii originale din secolul al XIV-lea împreună cu alte motive decorative adăugate în secolele următoare. Arcade încrucișate alternând cu arcade rotunde, un mix de stiluri care nu te lasă indiferent și care, mai presus de toate, conferă mănăstirii o atmosferă solemnă și mistică.

De aici puteți continua plimbarea până la Piazza Vittoria, un alt punct panoramic și să urmați drumul care duce spre satul pescăresc Marina Grande. Este locul perfect pentru a vă opri la prânz. Există multe restaurante pe malul mării, toate, evident, specializate în bucătăria locală pe bază de pește. La Marina Grande se poate ajunge printr-o plimbare de cincisprezece minute de la Villa Comunale. În Marina Piccola – se află portul principal din Sorrento, de unde pleacă și sosesc feriboturile.

Muzeul Correale di Terranova – muzeu arheologic, galerie de imagini și galerie de artă situate în centrul istoric al orașului Sorrento, tot lângă Piazza Tasso. În interiorul muzeului Correale di Terranova se află picturi din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, porțelanuri prețioase și mobilier din secolul al XVII-lea;
Muzeul Correale – acest muzeu deține o colecție încântătoare de artefacte locale, inclusiv lucrări de lemn din Sorrento, picturi și statui ale artiștilor napolitani, toate în decorul luxuriant al unei vile frumoase înconjurate de plantații de lămâi;

Bazilica Sant’Antonio – o biserică monumentală în stil baroc și romanic. În interiorul structurii se păstrează și rămășițele lui Sant’Antonio, patronul orașului Sorrento;
Duomo din Sorrento – există multe biserici în oraș, una dintre cele mai interesante este Catedrala din Sorrento. Catedrala se află în Corso Italia, strada principala din Sorrento, si nu aveți cum să nu o observați datorită turnului înalt cu ceas. În timp ce exteriorul bisericii este încântător, interiorul găzduiește fresce frumoase și un altar magnific;

Via della Pietà – o stradă mică și îngustă care încă mai păstrează multe mărturii ale epocii medievale;
Punta del Capo – acest punct al coastei este minunat. De aici se poate vedea tot golful Sorrento, dar si golful Napoli până la Procida si Pozzuoli. Un loc foarte sugestiv și romantic la care se ajunge pe un drum de țară care șerpuiește printre viță de vie, măslini, portocali și lămâi, ajungând apoi în zona arheologică cu ruinele vechii vile romane din Băile Reginei Giovanna ( Bagni della Regina Giovanna).

În ceea ce privește gastronomia, ingredientele simple și aromele autentice fac paarte din bucătăria din Sorrento, una dintre cele mai iubite de italieni și străini. Zona este de fapt renumită pentru bucătăria sa, care folosește pe scară largă atât carnea, cât și peștele, dar care, mai presus de toate, se caracterizează prin produse și rețete autentice preparate cu ingrediente locale. Printre specialitățile de gustat se numără: gnocchi alla sorrentina (gnocchi de cartofi cu roșii și mozzarella), spaghete cu nuci, spaghete sau risotto cu lămâie, cannelloni umpluți, scialatielli cu fructe de mare, supă de pește, mozzarella în carrozza (felii de pâine acoperite cu mozzarella și prăjite), calmar alla sorrentina (calamar umplut cu ouă, mozzarella, pesmet ), midii alla sorrentina (cu sos de roșii cherry).

Nu ratați produsele tipice precum Provolone del Monaco este brânza prin excelență de gustat când vă aflați în Sorrento, împreună cu mozzarella și, bineînțeles – pizza. Abundența de lămâi înseamnă că multe preparate pe baza acestor citrice sunt răspândite, de exemplu pastele, fără a uita limoncello și crema de limoncello. În ceea ce privește deserturile, în Sorrento vei găsi înghețate artizanale aproape peste tot, în timp ce desertul tipic nu poate fi decât Delizia al Limone. Parfumat, colorat cu prospețime și energie, acest desert poate satisface chiar și cei mai pretențioși clienți.

Cât privește cazarea, Coasta Sorrento este plină de facilități de cazare potrivite pentru toate gusturile și buzunarele. Dacă rămâneți peste noapte în Sorrento (cea mai populară destinație de pe coastă), veți găsi o gamă largă de hoteluri, de la cele mai simple, până la cele de lux. În schimb, dacă vreți să vă cazați într-unul din satele de pe coasta Sorrento, vei găsi hoteluri cu prețuri mai accesibile dar la fel de sugestive.

Cea mai bună modalitate de a ajunge la Sorrento este cu avionul cu un zbor către Napoli, care se află la aproximativ 60 de kilometri distanță, și de acolo puteția lua un autobuz sau puteți închiria o mașină. Sorrento este deservită de gara cu același nume, aparținând liniei Circumvesuviana (rețea feroviară). Pentru a ajunge la Sorrento cu trenul trebuie să ajungeți la Gara Centrală din Napoli și de acolo să luați Circumvesuviana care duce la Peninsula Sorrento și la Sorrento. Circumvesuviana circulă la fiecare 30 de minute, iar călătoria de la Napoli la Sorrento durează aproximativ 60 de minute.

Întrega zonă de coastă și împrejurimile sunt foarte bine conectate cu Capri, Pompei, Napoli și Coasta Amalfi. Cel mai bun mod de a vă deplasa în Sorrento este pe jos. Centrul este foarte mic și toate atracțiile importante de vizitat sunt ușor accesibile atât din gară, cât și din Piazza del Duomo. Pentru a ajunge la plajele mai îndepărtate, precum cea din Bagni della Regina Giovanna, este posibil să vă deplasați cu autobuzul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *