STB demarează campania „Sănătate pe roate”

Social

STB începe campania „Sănătate pe roate”, ce va fi implementată în peste 500 de autobuze din București. Călătorii vor afla informații utile despre postura corectă în mijloacele de transport în comun.
Societatea de Transport București se alătură, astfel, MPR Agency într-un parteneriat pentru promovarea sănătății fizice a călătorilor din mijloacele de transport în comun.

Campania se numește „Sănătate pe roate” și propune o abordare educativă cu privire la importanța unei posturi corecte în timpul călătoriei. Mesajele vor fi prezentate timp de o lună de zile în 530 de autobuze din flota STB din București.
”Campania noastră desfășurată cu susținerea STB, urmărește să reamintească oamenilor că gesturile mici pot face diferențe mari în sănătate, mai ales în această perioadă în care oamenii revin din vacanță la școală sau la birouri. O postură corectă poate preveni multe probleme de sănătate, iar mijloacele de transport în comun sunt un loc excelent pentru a începe să practicăm acest obicei”, a transmis Andreea Cristea, CEO MPR Agency.

”Este un pas important către îmbunătățirea sănătății fizice a călătorilor. Campania „Sănătate pe roate” include sfaturi educaționale în format video care vor rula în autobuzele din București. Din aceste clipuri, călătorii vor afla informații despre cum să își mențină o postură corectă în timpul călătoriilor, dar și sfaturi utile pentru a evita obiceiurile nesănătoase care pot afecta coloana vertebrală și sănătatea în general.

Suntem bucuroși să ne alăturăm acestei inițiative și arătăm că Societatea de Transport București este deschisă către astfel de proiecte civice. Transportul public local joacă un rol important în viața bucureștenilor și suntem dedicați să le oferim o experiență mai sănătoasă și mai confortabilă în timpul călătoriilor cu vehiculele STB S.A. Campania „Sănătate pe roate” este un pas important către îmbunătățirea sănătății fizice a călătorilor din mijloacele de transport în comun și reprezintă un exemplu de colaborare eficientă între sectorul public și cel privat pentru binele comunității”, a transmis Adrian Criț, Director General al STB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *