Studenţii de la Facultatea de Arhitectură a UPT

Lifestyle

Terminalul de plecări interne de la Aeroportul Internaţional Timişoara găzduieşte, începând din 20 iulie 2023, chiar de Ziua Aviaţiei, o inedită expoziţie a studenţilor de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnica Timişoara.

Încă din semestrul I al anului 6, aceştia au avut de realizat, în cadrul proiectului de la disciplina „Amenajări de interior”, propuneri de amenajare a salonului oficial al Aeroportului „Traian Vuia” din Timişoara.
În toamna anului 2022, studenţii, în prezent absolvenţi ai promoţiei 2023, au efectuat o vizită pe teren, având oportunitatea de a studia salonul oficial şi cerinţele legate de funcţionalitatea acestuia, iar pe parcursul a 12 săptămâni, au elaborat propuneri inspirate din specificul local, încercând să defineaască şi un brand de ţară reprezentativ pentru amenajările lor.

Studenţii au lucrat în echipe de câte doi, iar din cele 40 de proiecte realizate au fost selectate cele mai bune 20 pentru a intra în expoziţie.
După cum a menţionat, în cadrul vernisajului, directorul general al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, Daniel Stamatovici, s-a dorit o nouă faţă pentru salonul oficial, o poartă de intrare reprezentativă pentru oraş, exprimându-şi, totodată satisfacţia că, în urma discuţiilor cu conducerea Universităţii Politehnica Timişoara şi cu Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, s-a ajuns la realizarea proiectelor, pe care speră să le vadă şi puse în practică.

La rândul său, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a menţionat deschiderea instituţiei pe care o conduce spre astfel de colaborări, care sunt binevenite atât pentru studenţi, care sunt puşi în faţa unor provocări reale, cât şi pentru beneficiari, marcând astfel rolul pe care Politehnica şi l-a asumat încă de la început, de a contribui la dezvoltarea modernă a oraşului.

Prorectorul Universităţii Politehnica Timişoara prof.univ.dr.ing. Sorin Muşuroi, prezent la eveniment, şi-a exprimat satisfacţia şi bucuria că Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a UPT, implicată şi într-o serie de proiecte interne, lucrează şi pentru beneficiari externi, în timp ce reprezentanţii FAUT au subliniat provocările dificile ale temei de proiect, satisfacţia de a vedea rezultatele acesteia, cu speranţa că vor fi în curând implementate, dar şi extinderea colaborării cu Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara prin propuneri de amenajare şi a altor spaţii.
Proiectele au fost coordonate de către cadrele didactice conf.dr.arh. Camil Milincu şi ş.l.dr.arh. Cristina-Maria Povian.
Departament Comunicare şi Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *