Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat joi o înăsprire a reglementării comerţului cu arme de foc, pentru a-i obliga pe vânzători să verifice profilul cumpărătorilor, informează AFP.
Reglementările emise de Departamentul de Justiţie al SUA urmăresc să pună capăt breşelor juridice dintr-o lege promulgată în iunie 2022 cu susţinerea administraţiei Biden, în urma unei serii de atacuri sângeroase cu arme de foc.
Aceste reguli vizează să clarifice definiţia de „persoane implicate în comerţul” cu arme, pentru a-i face pe vânzători să obţină o licenţă şi a-i obliga astfel să verifice antecedentele judiciare şi psihologice ale cumpărătorilor lor.
De asemenea, ele înăspresc controlul asupra comerţului de arme de colecţie şi permit guvernului să urmărească mai bine parcursul armelor înregistrate de la un proprietar la altul.
În prezent, SUA numără mai multe arme individuale decât locuitori, în special din cauza uşurinţei cu care americanii au acces la ele. Un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult din doi locuieşte într-o gospodărie unde există o armă. Consecinţa acestei proliferări este rata foarte mare de decese cauzate de arme de foc în SUA, incomparabilă cu cea din alte ţări dezvoltate.
Potrivit ONG-ului Gun Violence Archive, 44.374 de persoane au fost ucise cu armă de foc în 2022 în SUA, cu o uşoară scădere anul acesta, la 28.793 de decese în primele opt luni ale lui 2023.
Sinuciderile reprezintă aproape 55% din decesele cu armă de foc.