SUA avertizează –  China că va trebui să dea socoteală dacă Rusia avansează în Ucraina

Externe

Statele Unite ale Americii au avertizat marţi că vor considera China responsabilă dacă Rusia va ocupa alte teritorii în Ucraina, după ce Beijingul şi-a reînnoit promisiunile de cooperare cu Moscova în timpul unei vizite a ministrului de externe rus Serghei Lavrov, potrivit AFP.

Kurt Campbell, înalt responsabil diplomatic american, a afirmat că a menţine pacea şi stabilitatea în Europa este „misiunea cea mai importantă din punct de vedere istoric” pentru SUA.
Potrivit diplomatului american, cuceririle teritoriale ale Rusiei ar putea „altera echilibrul de putere în Europa, de o manieră de-a dreptul inacceptabilă”, după doi ani de război în Ucraina şi în condiţiile în care ajutorul american pentru Kiev rămâne blocat în Congres de luni de zile.

„I-am spus direct Chinei că, dacă va continua (să sprijine Rusia), aceasta va avea un impact asupra relaţiei dintre SUA şi China. Nu vom rămâne cu braţele încrucişate ca şi cum ‘totul e ok'”, a avertizat Campbell. „Aceasta este împotriva intereselor noastre”, a adăugat el în Comitetul naţional pentru relaţiile dintre SUA şi China.
Diplomatul american a răspuns astfel la o întrebare referitoare la vizita de marţi a ministrului afacerilor externe rus Serghei Lavrov în China, în timpul căreia preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că este deschis pentru o întărire a coordonării între cele două ţări.

Campbell a mai declarat că Washingtonul avertizase Beijingul dinainte că Vladimir Putin va ordona invazia Ucrainei în februarie 2022.
„Nu sunt sigur dacă ne-au crezut în totalitate sau dacă s-au gândit că este vorba poate de o acţiune de o anvergură mai mică şi nu de o mişcare amplă”, a declarat Campbell.
Potrivit lui, China s-a îngrijorat de primele eşecuri ruse şi s-a străduit să reconstruiască „capacităţile militare” ale Moscovei.

Însă, la peste doi ani de atunci, „Rusia s-a reorganizat aproape complet şi reprezintă o ameninţare importantă pentru Ucraina şi regiune”, a mai spus diplomatul american.
SUA au ameninţat în repetate rânduri China cu sancţiuni dacă ea va oferi un sprijin consecvent Rusiei.
Potrivit SUA, Rusia se orientează tot mai mult către armament din Coreea de Nord şi Iran, două ţări aflate sub incidenţa sancţiunilor, pentru a-şi duce războiul împotriva Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *