tarom

Tarom a lansat oferta de toamnă

Social

Tarom a lansat oferta de toamnă – bilete de avion mai ieftine pentru 25 de destinații europene.

Compania Tarom a lansat marţi oferta sa de toamnă, publicând destinaţiile şi costul biletelor de avion dus-întors până în primăvara anului viitor.
În perioada 15 – 20 Octombrie 2019, Compania TAROM dă startul către destinaţiile dorite la preţuri foarte atractive şi pune în vânzare bilete de avion pentru cei interesaţi să călătorească în perioada 01 noiembrie – 14 decembrie 2019 şi 11 ianuarie – 31 martie 2020, data ultimului retur.
Perioada minimă de şedere la destinaţie este de două zile sau noaptea de sâmbătă spre duminică iar perioada maximă de şedere la destinaţie este de 14 zile.

Destinaţiile ofertei şi costul unui bilet dus-întors, cu toate taxele incluse:

– Tarif de la 119 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – Atena, Istanbul, Frankfurt, Munchen, Roma, Chişinău, Hamburg, Tbilisi, Tel Aviv;
– Tarif de la 139 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – Budapesta, Sofia, Praga, Belgrad, Stockholm, Amsterdam, Bruxelles, Erevan, Salonic;
– Tarif de la 159 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – Paris, Cairo, Amman, Beirut, Barcelona, Madrid, Londra.

Oferta include: zbor dus-întors, cu toate taxele incluse, un bagaj de mână de 10 kg, un bagaj de cală de 23 kg, check-in și catering la bord.
Termenii şi condiţiile ofertei:

-Perioadă de vânzare: 15 – 20 octombrie;
-Perioadă de călătorie: 01 noiembrie – 14 decembrie 2019 şi 11 ianuarie – 31 martie 2020 data ultimului retur;
-Perioada minimă de şedere la destinaţie este de două zile sau noaptea de sâmbătă spre duminică;
-Perioada maximă de şedere la destinaţie este de 14 zile;
-Oferta este valabilă doar pe curse operate cu avioane TAROM;
-Rezervarea şi emiterea trebuie să fie efectuate în acelaşi timp, mai puţin în cazul rezervărilor efectuate pe siteul TAROM pentru care a fost bifată opţiunea de plată în agenţie în termen de maxim 48 de ore;
-Reducere de 90% pentru tariful fără loc pentru primul infant până la vârsta de 2 ani;
-Modificarea datelor de călătorie poate fi făcută doar cu plata diferenţei până la tariful disponibil şi aplicabil pe noile date de călătorie, plus o penalizare de 50 EUR/echivalentul monedei de plată;
-Rambursarea biletelor achiziţionate nu este permisă;
-Locurile pentru această ofertă sunt limitate şi sunt disponibile doar pe zboruri TAROM selecţionate.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare atât pe site-ul www.tarom.ro/oferta-de-toamna, cât şi prin agenţiile proprii şi cele autorizate din ţară şi de peste hotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *