UE şi Pfizer – acord pentru 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin anti-Covid

Externe

Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Pfizer și BioNTech pentru furnizarea a 300 de milioane de doze suplimentare din vaccinul lor anti-COVID-19, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Reuters.

UE și-a asigurat 300 de milioane de doze Pfizer în noiembrie anul trecut și a anunțat un acord preliminar pentru alte 300 de milioane de doze pe 8 ianuarie, sub rezerva discuțiilor despre condițiile noului contract.
„Comisia a aprobat astăzi noul contract”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un oficial implicat în discuții cu Pfizer a spus că, în cadrul noului acord, statele UE au plasat deja comenzi pentru 200 de milioane de doze care urmează să fie livrate anul acesta, în timp ce discuțiile despre calendarul celorlalte 100 de milioane de doze erau încă în curs.

„Discuțiile cu Comisia Europeană sunt în curs de desfășurare”, a declarant, luni, un purtător de cuvânt al Pfizer pentru Reuters. Un purtător de cuvânt al BioNTech a refuzat să comenteze.

Pe 8 ianuarie, Comisia Europeană a propus statelor-membre ale UE „să cumpere o cantitate suplimentară de 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona alte încă 100 de milioane de doze”, potrivit unui comunicat al CE.

„Acest lucru va permite UE să cumpere până la 600 de milioane de doze din acest vaccin ce esta deja folosit în UE”, potrivit sursei citate.
Von der Leyen a spus că 75 de milioane dintre dozele suplimentare vor fi livrate în trimestrul doi al acestui an.

600 de milioane de doze asigură imunizarea a 300 de milioane de oameni, vaccinul, primul autorizat în UE, fiind administrat în două doze. Uniunea Europeană are o populație de aproximativ 450 de milioane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *