UE va renunța la recomandarea de a purta măşti în avioane

Social

Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID pentru călătorii aerieni, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai, relatează agenţia germană de ştiri dpa, citând un comunicat comun alAgenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Pentru pasageri şi membri ai echipajelor decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene, a declarat directorul EASA,Patrick Ky.

Deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată, mai precizează Agenția.
De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.

Relaxarea vine ca urmare a faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii de turmă şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *