Ursula von der Leyen

Uniunea Europeană deschide un pod aerian umanitar pentru a livra ajutoare în Liban

Externe

Uniunea Europeană a anunţat trimiterea a trei avioane cu ajutoare umanitare pentru populaţia din Liban, unde luptele continuă între armata israeliană şi gruparea şiită Hezbollah, potrivit AFP.
„UE este alături de populaţiile afectate de criza în curs din Liban”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceste avioane, care transportă, printre altele, produse de igienă şi adăposturi improvizate, vor decola din Brindisi, în sudul Italiei, şi din Dubai. Prima aeronavă este aşteptată să sosească pe 11 octombrie la Beirut, a precizat Comisia Europeană.

Uniunea Europeana va finanţa, de asemenea, livrarea ajutorului către Liban decis de mai multe state membre, printre care Spania, Slovacia, Polonia, Belgia, Grecia şi Franţa. Acest ajutor include medicamente şi echipamente medicale, esenţiale pentru a ajuta cetăţenii libanezi, în special persoanele strămutate.
Bombardamentele israeliene asupra Libanului au condus la strămutarea a cel puţin 1,5 milioane de persoane în doar două săptămâni, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Acest ajutor oferit de UE face parte din pachetul total de aproximativ 104 milioane de euro decis anul acesta pentru a sprijini Libanul.

În plus faţă de atacurile aeriene, armata israeliană a lansat pe 30 septembrie o ofensivă terestră în sudul Libanului pentru a îndepărta Hezbollah, o mişcare şiită pro-iraniană, de zonele de graniţă care reprezintă fieful grupării şi pentru a opri lansarea de rachete către nordul Israelului.

După ce a slăbit gruparea Hamas, responsabilă pentru atacul de o amploare fără precedent din 7 octombrie 2023 asupra Israelului care a declanşat ostilităţile din Fâşia Gaza, Israelul a lansat un război deschis în Liban împotriva Hezbollah, un aliat al mişcării islamiste palestiniene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *