USR a anunțat, joi, 20 aprilie printr-un comunicat de presă, că lansează o campanie de informare cu privire despre modificările la Legile Educației.
“USR lansează astăzi o campanie de informare cu privire despre modificările pe care PSD şi PNL vor să le facă la Legile Educaţiei. Aceste modificări au fost decise în spatele uşilor închise, fără consultări cu cei afectaţi direct de aceste legi.
Elevii, studenţii, părinţii, profesorii pot trimite mesaje prin intermediul siteului legile-educatiei.usr.ro şi acestea vor fi preluate de USR în dezbaterile din Parlament.
USR a organizat deja o serie de dezbateri şi consultări cu elevi, studenţi, reprezentanţi ai învăţământului profesional şi dual, ONG-uri, directori, profesori şi sindicate. În urma acestui proces, a fost alcătuit un set de soluţii corecte pentru care USR se va lupta în dezbaterea parlamentară. În total, USR a depus 200 de amendamente la Legile Educaţiei.
Câteva dintre cele mai importante soluţii:
Şcoala de la 8 la 5. În varianta USR a legilor Educaţiei, combaterea abandonul şcolar este tratată ca o prioritate. Una dintre soluţiile propuse de USR este „Şcoala de la 8 la 17”, o strategie care presupune ca toate şcolile să funcţioneze într-un singur schimb, care să coincidă cu programul de lucru al părinţilor, ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să plătească bone sau să depindă de bunici şi vecini care să aibă grijă de copii cât sunt ei la serviciu. Pe lângă orele obligatorii, copiii vor mânca la prânz, vor face teme, dar şi activităţi extraşcolare – vor merge la teatru, vor face sport, vor vizita muzee.
Mai puţină teorie, mai multă practică la şcoală. În varianta USR a Legilor Educaţiei, elevii învaţă mai puţină teorie şi fac mai multă practică, după un curriculum adaptat la nevoile secolului în care trăim. De exemplu, o nouă materie în programa şcolară poate fi robotica, începând cu clasa a V-a.
Toleranţă zero pentru plagiat la şcoală. USR propune publicarea în format digital a tuturor tezelor de doctorat acordate între 1990 şi 2022, pentru a putea fi verificate pentru plagiat. Cei care au plagiat trebuie sancţionaţi şi trebuie să existe sancţiuni şi pentru profesorii coordonatori şi comisiile care au acordat diplomele.
Soluţiile corecte propuse de USR pentru depolitizarea şcolilor şi universităţilor, combaterea plagiatului şi asigurarea siguranţei fizice şi psihice a copilului la şcoală pot fi consultate aici: https://legile-educatiei.usr.ro/ “.
Comunicat de presă – Uniunea Salvaţi România