Vasile Dîncu a participat la reuniunea Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina

Politica

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a participat marţi, 26 aprilie, la prima reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina (Ukraine Defense Consultative Group), găzduită în Baza Aeriană Ramstein, Germania, de către secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, potrivit Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Reuniunea Grupului Consultativ a avut pe agendă evaluarea situaţiei de securitate din Ucraina, având în vedere continuarea ofensivei militare nejustificate şi ilegale a Federaţiei Ruse, aflată acum într-o nouă etapă.
De asemenea, înalţii oficiali din domeniul securităţii şi apărării au discutat despre modalităţile de continuare şi intensificare a sprijinului pentru Ucraina, în conformitate cu necesităţile de asigurare a apărării şi securităţii acestei ţări pe termen scurt, mediu şi lung.

În marja reuniunii din Baza Aeriană Ramstein, ministrul Vasile Dîncu a avut o scurtă întrevedere cu Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, prilej cu care a exprimat solidaritatea deplină cu Ucraina şi a transmis disponibilitatea de a menţine un dialog constant şi deschis ori de câte ori va fi necesar.

Oficialul român a prezentat demersurile efectuate la nivel naţional în ceea ce priveşte modalităţile concrete de susţinere a Ucrainei. A evidenţiat, de asemenea, rolul extrem de important al hub-ului logistic umanitar de la Suceava, folosit în mod eficient de mai multe state.

Referitor la evoluţia conflictului, ministrul Vasile Dîncu a reiterat sprijinul României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional, a condamnat atrocităţile comise în oraşele şi satele Ucrainei şi a evidenţiat nevoia urgentă de deschidere şi funcţionare necondiţionată a unor culoare umanitare, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *