Vicepreședintele SUA, Kamala Harris – vine în România

Actualitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 11 martie 2022, la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

“Prezenţa Vicepreşedintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară.

Întrevederea Preşedintelui României cu Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi (din 11, 18 şi 28 februarie), la care a participat Preşedintele României şi care au avut loc la iniţiativa Preşedintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden.

În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia.

Vizita Vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii în acest an a douăzeci şi cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral – moment aniversar relevant pentru a stimula aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic, pe toate dimensiunile sale.

De asemenea, întrevederea dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *