Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat marţi, 17 martie a.c., la o videoconferinţă cu membrii Consiliului European privind măsurile legate de combaterea efectelor epidemiei COVID-19 şi a formulării unui răspuns coordonat al Uniunii Europene în faţa acestei crize, potrivit Administrației Prezidențiale.
Membrii Consiliului European au agreat orientările Comisiei Europene pentru o acţiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii, precum şi Comunicarea Comisiei Europene cu privire la restricţionarea temporară a călătoriilor neesenţiale în Uniunea Europeană.
Liniile directoare ale Comisiei conţin principiile necesare unei abordări integrate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru gestionarea eficientă a frontierelor şi sunt menite să asigure protejarea sănătăţii, în paralel cu menţinerea integrităţii şi funcţionalităţii Pieţei Interne a Uniunii. Comunicarea Comisiei vizează luarea unei decizii coordonate cu privire la aplicarea unei restricţii temporare pentru călătoriile neesenţiale ale cetăţenilor terţi în Uniunea Europeană.
În intervenţia pe care a avut-o în cadrul reuniunii, Preşedintele României s-a referit la interdependenţele importante care există între statele membre ale Uniunii şi, în consecinţă, la nevoia de a aborda această criză prin acţiuni comune la nivel european, cu măsuri proporţionale şi adecvate.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii Europene. În acest context, Preşedintele României a exprimat sprijinul pentru orientările Comisiei Europene pentru o acţiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii.
De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut decizia de aplicare a unor restricţii temporare călătoriilor neesenţiale ale cetăţenilor terţi în Uniunea Europeană.
Preşedintele României a evidenţiat situaţia dificilă a unor cetăţeni români ale căror contracte de muncă au încetat în urma epidemiei COVID-19 şi nu pot reveni în ţară din cauza carantinei din respectivele state sau din cauza blocajelor existente la graniţele unor state membre. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru crearea unor coridoare umanitare de tranzit la nivelul Uniunii Europene care să permită repatrierea cetăţenilor din statele membre.
De asemenea, Preşedintele României a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii pentru a sprijini demersurile statelor membre pentru returnarea cetăţenilor UE atât din celelalte state membre, cât şi din state terţe, utilizând asistenţa consulară.
Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa asigurării în continuare a integrităţii Pieţei Unice. În acest sens, Preşedintele României a salutat iniţiativa Comisiei Europene de a lansa procedurile pentru completarea stocurilor de dispozitive medicale şi de iniţiere de achiziţii publice colective pentru echipamente şi dispozitive medicale.
Legat de măsurile economice, Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat mai multă flexibilitate în asigurarea finanţării unui spectru larg de obiective din fondurile europene pentru combaterea impactului economic negativ al crizei COVID-19. De asemenea, Preşedintele României s-a pronunţat pentru identificarea unui sprijin financiar special acordat statelor membre ale Uniunii pentru a face faţă reducerii activităţii economice, a investiţiilor şi a cererii.