putin rusia

Vladimir Putin anunță mobilizare militară parțială în Rusia

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea parţială a forțelor armate, potrivit BBC. El a avertizat că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână, adăugând că aceia care încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. „Nu blufez”, a spus acesta.

Liderul de la Kremlin a spus că Occidentul a arătat că scopul său este distrugerea Rusiei şi că a încercat să transforme poporul Ucrainei în carne de tun, afirmând că va acorda statut legal „voluntarilor” care luptă în Donbas. „Scopul nostru este să eliberăm Donbasul”, a spus el.

Totodată a anunţat că este necesară o decizie urgentă pentru a proteja poporul în „teritoriile eliberate”.
„De aceea am cerut Ministerului Apărării să fie de acord cu „mobilizarea parţială”, a adăugat el, precizând că decretul a fost deja semnat şi că mobilizarea parţială începe de miercuri, iar toţi cetăţenii care vor fi mobilizaţi vor avea statut deplin de forţă armată.

Vladimir Putin susţine că Occidentul a şantajat Rusia, dar că Rusia are multe arme cu care să răspundă. „Vom folosi toate resursele pe care le avem pentru a ne apăra poporul”, a afirmat acesta. „Am încredere în sprijinul vostru”, a spus el adresându-se naţiunii.

De asemenea, a mai spus că oamenii care trăiesc în zonele Ucrainei aflate sub control rusesc nu vor să fie „sub jugul neonaziştilor”, potrivit Reuters.

Putin a anunţat, că Rusia îşi va acorda deplin sprijin referendumurilor anunţate pentru acest weekend la Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie pentru aderare la Federaţia Rusă. El a continuat: „Îi sprijinim pe aceşti oameni”.
Ttodată, el a acuzat Occidentul că a început un război împotriva Rusiei în Ucraina în 2014. „În politica sa agresivă anti-rusă, Occidentul a depăşit toate limitele”, a spus preşedintele rus, acuzând Occidentul că plănuieşte să distrugă Rusia şi să folosească şantajul nuclear.

Vom folosi „toate mijloacele pe care le avem la îndemână”, a avertizat preşedintele rus, adăugând că aceia care încearcă să folosească şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. El a spus în mod explicit: „Nu blufez”.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu a confirmat, într-un interviu înregistrat difuzat la televiziune, că mobilizarea parţială îi va implica pe cei care au experienţă militară, scrie BBC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *