vladimir putin

Vladimir Putin – prima reacţie după criza politică din Republica Moldova

Externe

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, referitor la criza politică din Republica Moldova, că puterea a fost uzurpată de oligarhi, care au acaparat toate instituțiile de stat. El și-a exprimat susținerea pentru președintele moldovean Igor Dodon și noua coaliție de guvernare, după criza constituțională care a zdruncinat din temelii statul, în ultimele zile.

Liderul rus a apreciat că puterea în Republica Moldova a fost „uzurpată de structuri oligarhice, care şi-au subordonat toate structurile de stat”.

„Noi, fără îndoială, îl vom sprijini şi pe preşedintele Dodon, şi pe actualii săi parteneri de coaliţie, pentru ca ei să scape în sfârşit de cei (…) care au uzurpat puterea până de curând în Moldova şi pentru ca, în pofida unor posibile contradicţii interne, să găsească forţe să conlucreze în interesele statului şi poporului moldovean. Fără îndoială, îi vom susţine”, a declarat Vladimir Putin.

„Moldova nu constituie o situaţie unică, ci cea mai reprezentativă, pentru că puterea în Moldova, la fel ca parţial în Ucraina, era, în sensul deplin şi total al acestui cuvânt, uzurpată de structuri oligarhice, care şi-au subordonat toate structurile de stat, toate absolut: şi domeniul justiţiei, şi parlamentul, totul”, a precizat președintele Federației Ruse.

Clipul în care liderul rus face această afirmație a fost postat pe pagina de Facebook a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
„Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri care susțin Parlamentul legitim și Guvernul legitim!”, a scris șeful statului pe rețeaua de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *