“Vom îngropa Israelul în Gaza” – amenință liderul Gardienilor Revoluției din Iran

Externe

Comandantul şef al Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran, generalul Hossein Salami, a declarat vineri că Israelul va fi îngropat în Gaza, pe fondul tensiunilor legate de moartea a şapte membri ai acestui organism militar de elită la Damasc într-un atac atribuit statului israelian, informează EFE.

„Mesajul Rezistenţei este că vom îngropa regimul sionist (Israel) în Gaza”, a declarat militarul iranian în timpul unui discurs cu ocazia „Zilei Al Quds” (Ierusalim) în favoarea eliberării Palestinei.

Aşa-numita Axă a Rezistenţei este o alianţă informală condusă de Teheran, profund antiisraeliană şi formată din organizaţii militante precum Hezbollah, rebelii houthi şi mişcarea islamistă Hamas, printre alte grupuri.
„Avertizăm că nicio acţiune a vreunui inamic împotriva sistemului sacru al Republicii Islamice nu va rămâne fără răspuns”, a asigurat Salami, într-o aparentă referire la moartea gardienilor revoluţionari în atacul împotriva consulatului din Damasc, atribuit de Teheran Israelului.

„Arta naţiunii iraniene este de a distruge puterea imperiilor şi de a demonstra adevărul credinţei împotriva lipsei de validitate a necredinţei şi politeismului”, a adăugat el.
Militarul iranian a mai dat asigurări că „nicio putere hegemonică nu poate lovi Iranul”, într-o aparentă aluzie la Statele Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *