Premierul Ciolacu – întrevedere cu reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale

Politica

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întrevedere, la Palatul Victoria, cu directorul general al International Finance Corporation (IFC), Makhtar Diop, informează Guvernul într-un comunicat.

Temele abordate au vizat contribuția activă a României la dezvoltarea lanțurilor valorice regionale și globale, cu expertiza și sprijinul instrumentelor financiare inovatoare promovate de IFC pentru o dezvoltare sustenabilă. În acest sens, s-a discutat despre promovarea investițiilor private în infrastructură, în special prin parteneriate public-private, formularea unui plan de acțiune pentru dezvoltarea unor proiecte eoliene offshore la Marea Neagră, precum și susținerea Strategiei de economie circulară a României.

„A fost o discuție constructivă despre prioritățile viitoare și importanța unei tranziții ecologice de succes. Doresc să continuăm dialogul și să construim cooperarea noastră pentru a ne asigura că România își dezvoltă capacitățile de energie regenerabilă și stocarea acestora” a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Directorul general al IFC, Makhtar Diop, a subliniat, la rândul său, că există oportunități noi de dezvoltare, îndeosebi prin parteneriate public-private, mai ales în domeniul infrastructurii. Totodată, a asigurat sprijinul IFC de a se implica în susținerea companiilor românești, esențiale pentru creșterea economică a României și pentru integrarea lor în lanțurile valorice regionale și globale.

„În ultimii 30 de ani, IFC și România au dezvoltat un parteneriat solid. Acest lucru ne-a permis să inițiem mai multe proiecte atât în privatizări, parteneriate public-private care au generat servicii mai bune, dar și primele instrumente financiare inovatoare”, a declarat reprezentantul IFC.

***
International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție de dezvoltare globală axată pe sectorul privat pe piețele emergente. IFC activează în peste 100 de țări. În anul fiscal 2023, IFC a angajat o sumă record de 43,7 miliarde de dolari companiilor private și instituțiilor financiare din țările în curs de dezvoltare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *