Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 18.30, Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată de Filarmonica „George Enescu” printr-un concert extraordinar, susţinut în Sala mare a Ateneului Român. Evenimentul special condus de dirijorul Radu Popa este organizat în parteneriat cu Centrul Român de Muzică şi în coproducţie cu Radio România Muzical.
Solist în Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul de Ludwig van Beethoven va fi pianistul Florian Mitrea. Programul dedicat Zilei Culturii Naţionale include, alături de capodopera lui Beethoven, opere semnificative din muzica românească: Două dansuri româneşti de Theodor Rogalski şi Suita Mihai Viteazul (selecţiuni) de Tiberiu Olah. „Cultura – cultura de perfomanţă (Constantin Noica) – rămâne criteriul decisiv care omologhează şi cauţionează valoarea ziditor-intelectuală, inteligenţa şi autoritatea spirituală a unui popor. Aceste valori îi conferă respect, îi justifică demnitatea orgolioasă şi aura aristocratică în lume”, a declarat Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.
Dirijorul Radu Popa are convingerea că reîntoarcerea la cultură rămâne singura opţiune a menţinerii spiritului neamului nostru în curgerea tot mai învolburată a contemporaneităţii. „Acest concert de Ziua Culturii Naţionale înseamnă regăsirea culturii române în patrimoniul cultural universal prin alăturarea spiritelor lui Rogalski şi Olah alături de cel al gigantului de la Bonn – Beethoven. Imperialul lui Beethoven, în contextul concertului nostru, este o ofrandă muzicală universală adusă domnitorului Mihai Viteazul, prezent prin muzica lui Tiberiu Olah, care pune în atenţie încoronarea lui Mihai Viteazul şi intrarea în Alba Iulia”, a subliniat dirijorul.
Pentru solistul Florian Mitrea, „Imperialul ajunge în acea sferă artistică în care cuvintele devin neputincioase şi nu mai pot defini starea în care ne aflăm. Este un concert despre care nu putem vorbi, dar pe care-l putem trăi împreună, în sala de concert”. „Sunt onorat să revin pe prima scenă a ţării, pe scena Ateneului Român. Atât Rogalski, cât şi Olah însumează figura emblematică a muzicianului român, cu rădăcini adânci în etosul cultural român, dar în acelaşi timp integraţi în circuitul internaţional de valori, iar Beethoven transcende atât graniţele fizice, cât şi cele temporale”, a precizat pianistul.
Concert simfonic cu ocazia Zilei Culturii Naţionale
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 18:30
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”Dirijor
RADU POPA
Solist
FLORIAN MITREA
Program
Theodor Rogalski
Două dansuri româneşti
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul
Tiberiu Olah
Suita Mihai Viteazul (selecţiuni)
Partener: Centrul Român de Muzică
Coproducător: Radio România Muzical
Preţurile biletelor sunt:
Categoria I : 110 lei;
Categoria II : 100 lei.
Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marţi – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
-Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar”.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condiţiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis în funcţie de restricţiile pandemice, „dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiţii se va face înainte de accesul în interiorul Ateneului Român.