Ziua Europei – la Casa Artelor Dinu Lipatti

Lifestyle

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 6 Mai 2022, de la orele 19:00, la cea de-a V-a ediție a evenimentului „Ziua Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti” prin Recitalul Extraordinar de muzică clasică „Muzica Europei”.

Evenimentul face parte din Programul „Zilele Multiculturalității”, prin care Casa Artelor Dinu Lipatti celebrează Cultura, Arta și Muzica specifică marilor civilizații care au influențat umanitatea, promovând astfel valorile culturale universale și realizând o punte între cultura clasică universală, cultura română și publicul bucureștean.

Casa Artelor Dinu Lipatti este Centrul Cultural al Capitalei dedicat Artelor clasice, iar venimentul „Ziua Europei – Muzica Europei” este un minunat prilej pentru a ne reaminti că frumusețea și puterea muzicii ne aduc împreună, celebrând valorile culturale care au stat la baza formării Uniunii Europene, în casa marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, o personalitate culturală europeană prin excelență.

Sunteți invitați să sărbătoriți frumusețea și diversitatea muzicală europeană alături de sopranele Daniela Bucșan și Miruna Iancu, tenorii George Vîrban și Andrei Mihalcea, basul Stefan Lamatic, acompaniați la pian de Miriam Drașovean, Ina Creciun și Ioana Enea-Faur.

În program sunt incluse compoziții de: D. Lipatti, A. Eliade, F. Barbu, G. Grigoriu, S. Păutza, G. Donizetti, G. Rossini, G. Verdi, C. Gounod, J. Massenet, F. Lehar, J. Strauss, P. Sorozabal, A. Dvorak.
Conceptul Programului „Zilele Multiculturalității – Ziua Europei” aparține regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție subordonată Primăriei Municipiului București.

Biletele pot fi cumpărate online de pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.
Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *