Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită luni, 24 ianuarie 2022, să sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române.
Evenimentul, intitulat „Hora Unirii – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)”, va cuprinde expoziţia „Hora Unirii”, prin care sunt valorificate colecţiile de patrimoniu ale muzeului.
De asemenea, copiii se vor putea înscrie atât la un atelier de bricolaj, poveşti şi poezie dedicate Unirii Principatelor Române, coordonat de profesoara Luminiţa Voica, cât şi la unul de poveşti susţinut de actorul Nae Alexandru sau vor putea să înveţe să danseze Hora Unirii de la Simona Leasa şi Ansamblul folcloric „Doiniţa” din Bucureşti.
Înscrierile la aceste ultime doua ateliere se fac pe baza biletului de intrare, în limita a 8 locuri pe atelier.
Accesul în muzeu se face cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, printre care şi obligativitatea purtării măştii de protecţie pe tot parcursul vizitei (interior şi exterior), conform HG nr. 1090/2021 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară.
Mai multe amănunte, puteţi afla la adresa: relatii.publice@muzeul-satului.ro