isu

91 de ani de Protecţie Civilă în România. Sună alarmele în toată țara

Social

În acest an, pe 28 februarie, sărbătorim 91 de ani de Protecţie Civilă în România, fiind marcată trecerea a 47 de ani de la cutremurul din Vrancea din 4 martie 1977, cel mai devastator din istoria României.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov organizează, săptămâna aceasta, la nivel naţional, o serie de activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv în rândul tuturor categoriilor de public.

Astfel, cei interesaţi se pot familiariza atât cu specificul armei, cât şi cu măsurile şi regulile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă.

De asemenea, autoritățile reiau din nou exercițiul național de alarmare, denumit „Miercurea sirenelor”, şi începând de astăzi, sirenele vor suna în toată ţara, cu scopul de a testa echipamentele tehnice, cât şi pentru a vedea timpul de reacţie al forţelor de intervenţie în cazul unui dezastru.

Prin modul de acţionare a acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, însă autorităţile transmit că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu intre în panică, fiind vorba doar despre un exerciţiu, care are ca scop cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi a măsurilor care trebuie adoptate în situaţia manifestării unor factori de risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *