Subvenţii lunare de 2.250 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă șomeri de lungă durată

Social

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii.

Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective.

Nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5):
– angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5);

– angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la art. 80 şi la alin. (1), (2) şi (5) pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părţilor, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

– angajatorii care la data solicitării acordării facilitaţii se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.

– angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice care sunt rude sau afini până la gradul IV inclusiv cu persoanele care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la art. 80 şi la alin. (1), (2) şi (5) pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părţilor, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) anterior termenului de 18 luni sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2).

Toate aceste subvenții sunt asigurate de ANOFM prin implementarea de proiecte finanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, urmărindu-se astfel creșterea oportunităților de încadrare în muncă a persoanelor aflate în dificultate din punct de vedere al ocupării.

Facilităţile se acordă la solicitarea angajatorilor pentru persoanele din categoriile menţionate și înregistrate în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Pentru informații suplimentare cu privire la acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru șomaj, angajatorii se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj din Craiova, str. Eugeniu Carada, nr.13A, tel. 0251/306 100 sau accesând www.anofm.ro/ Persoane juridice/Stimulente acordate angajatorilor/ Subventionarea locurilor de munca pentru somerii de lunga durata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *